Sfinţii Mucenici

Muncenicii sau Martirii sunt cei ce şi-au dat viaţa mărturisind pe Iisus Hristos în împrejurări deosebite. Mucenicii sunt primii sfinţi ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului Duhului Sfânt. De aceea, cel mai adesea mucenicii au fost cinstiţi ca sfinţi imediat după moarte de către ceilalţi creştini. Primii mucenici au fost Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Ştefan, unul din cei şapte diaconi şi „întâiul mucenic”.

Cultul Mucenicilor

Mucenicii erau cinstiţi de adunarea locală a credincioşilor strânsă în jurul mormântului mucenicului unde adesea se găseau şi moaştele lui, în ziua pomenirii morţii sale, adică naşterea la viaţa veşnică. Cultul mucenicilor se dezvoltă după modelul cu cultul eroului antic. Ei erau pentru creştinii din antichitate „eroii credinţei” şi după înţelegerea creştină, nici nu ar fi putut da mărturie până la moarte fără ajutorul harului lui Dumnezeu, motiv pentru care au fost cinstiti ca sfinţi imediat din momentul morţii lor.

Odată cu pacea Bisericii (oprirea persecuţiilor, pe vremea împăratului Constantin cel Mare), cultul mucenicilor se dezvoltă şi se delocalizează: „În paralel cu fenomenul de expansiune, care multiplică, dacă se poate spune aşa, mormântul mucenicului, se observă de asemenea că prăznuirea sărbătorii lui depăşeşte încet-încet limitele reduse în care se făcea ea iniţial. La început fiecare Biserică îşi cinstea proprii mucenici, excluzându-i pe ceilalţi; era un soi de aniversare de familie, în fiecare comunitate. Deja însă în prima jumătate a secolului al IV-lea se pot constata împrumuturi de la Biserici străine” (Hippolyte Delehaye, Les origines du culte des martyrs) În consecinţă, martirologiile locale se îmbogăţesc mai întâi de mucenici străini, şi, din acest punct de vedere, mucenicii al căror cult se intruduce pe cale excepţională primesc aceeaşi cinste ca şi cei vechi.

Mai apoi, mucenicilor s-au adăugat celelate categorii de sfinţi, episcopii, personajele sfinte din Noul Testament, din Vechiul Testament şi asceţii (numiţi mai târziu cuvioşi). Această evoluţie a fost conformă cu o lărgire a viziunii creştine asupra martiriului sau muceniciei, mai întâi asupra celor ce au început a fi numiţi „mărturisitori ai credinţiei”, iar mai apoi asupra asceţilor. Mulţi scriitori bisericeşti dau mărturie despre o viziune mai interiorizată a muceniciei eroice pentru credinţă, viziune care a început deja să se instaleze în secolele III-IV: mucenicia conştiinţei, mucenicia voinţei, mucenicia prin ostenelile ascetice, mucenicia fără sânge.

Numirile mucenicilor

În limbajul sinaxarelor Bisericii numelui de mucenic se pot adăuga uneori nişte particule care precizează un soi de subcategorii de sfinţi mucenici:

• mare mucenic – marii mucenici sunt cei care au purtat o luptă mucenicească speciala: sfântul mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (prăznuit la 23 aprilie); sfântul mare mucenic Teodor Tiron (prăznuit la 17 februarie); sfântul mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni (prăznuit la 26 octombrie); sfântul mare mucenic Teodor Stratilat (prăznuit la: 8 iunie – aducerea moaştelor ; 8 februarie – prăznuirea muceniciei); sfântul mare mucenic Pantelimon, doctor fără de arginţi (prăznuit la 27 iulie); sfântul mare mucenic Mina cel din Cotiani (prăznuit la 11 noiembrie);
• sfinţit mucenic – sunt acei mucenici care au fost totodată clerici (diaconi, preoţi, episcopi): sfântul sfinţit mucenic Ignatie Teoforul (prăznuit la 20 decembrie); sfântul sfinţit mucenic Miron (prăznuit la 17 august); sfântul sfinţit mucenic Grigorie, luminătorul Armeniei celei mari (prăznuit la 30 septembrie); sfinţii mucenici Epictet şi Astion de la Murighiol, Halmyris (pomeniţi la 8 iulie); sfintii patruzeci de mucenici din Sevastia Armeniei (pomeniţi la 9 martie); sfintii mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (pomeniţi la 4 iunie);
• nou mucenic sau nou sfinţit mucenic – „noii” mucenici sunt mucenicii apăruţi după vechile perioade ale persecuţiilor şi după persecuţiile din vremea iconoclasmului, mai „nou”, adică în vremea dominaţiei turceşti asupra Imperiului bizantin (secolele XV-XIX) şi până în zilele noastre, cum ar fi mucenicii din vremea prigoanei comuniste: sfinţii mucenici Brâncoveni, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi Ianache sfetnicul (pomeniţi la 16 august); sfantul mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (pomenit la 2 iunie); sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava, Mitropoliţii Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş (pomeniţi la 24 aprilie); sfântul nou mucenic Valeriu Gafencu, sfantul mucenic ieroschimonah Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), sfintii mucenici de la Aiud, toţi in curs de canonizare.