DĂRUIREA MOAȘTELOR SFINȚILOR 40 DE MUCENICI
23 octombrie 2011

Cu prilejul vizitei Prea Sfințitului Irineu Duvlea, biserica noastră a primit în dar Moaștele Sfinților Patruzeci de Mucenici din Sevastia. Sfinții Mucenici sunt ocrotitorii acestei parohii, iar acum ne protejează nu numai cu rugăciunile lor, ci și cu înseși trupurile lor, prin a căror jertfire au primit cununa muceniciei în lacul Sevastiei. Vă așteptăm la biserica noastră pentru închinare și rugăciune la Sfintele Moaște, ca să dobândim de la Dumnezeu prin mijlocirea sfinților sănătate, înțelepciune și întărire în credință.

SFINŢII MUCENICI

Aghie, Aetie, Acachie, Aglaie, Alexandru, Atanasie, Chiril, Chirion, Candid, Claudie, Domnos, Dometian, Ecdit, Eutihie, Evnichie, Flavie, Filoctimon, Gaie, Gorgonie, Hudion, Isihie, Ieraclie, Ioan, Ilian, Ilie, Leontie, Lisimah, Meliton, Nicolae, Prisc, Sacherdon, Severian, Sisinie, Smaragd, Teodul, Teofil, Valerie, Valent, Vivian, Xantie

Biserica Aurora (10 of 36) (1)

TROPARUL SFINŢILOR 40 DE MUCENICI

Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, fii Milostiv, Doamne, şi toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie.

CONDACUL SFINŢILOR 40 DE MUCENICI

Toată oştirea lumii lăsându-o, de Stăpânul cel din ceruri v-aţi lipit, purtătorilor de chinuri ai Domnului cei patruzeci; că prin foc şi prin apă trecând fericiţilor, după vrednicie aţi luat mărire din cer şi mulţime de cununi.

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII MUCENICI DIN SEVASTIA

Odinioară tineri cântau într-un cuptor,
Slăvind pe Făcătorul, în foc dogoritor;
Acum, soldaţii vrednici dau laudă în ger,
Prinşi într-un lac de gheaţă, ca-n nişte cleşti de fier…

Sunt patruzeci la număr; doar unul s-a pierdut…
În frica de tortură, din rugă a căzut;
Dar altul i-a luat locul, iute sărind în lac,
Mărturisind credinţa, ce-i pentru suflet leac!

Iar moaştele lor sfinte au strălucit în râu,
Culese de-un Episcop, ca boabele de grâu;
Şi ne-au rodit în lume minuni şi vindecări,
Pentru care şi astăzi le înnoim cântări!

Rugaţi-vă la Domnul, Sfinţilor Mucenici,
Să ne păstrăm credinţa şi noi, fraţii mai mici,
Să strălucim în lume, pe Domnul să-L mărim,
Stele de fapte bune, prinos, să-I oferim!

Mirela Şova

Lasă un comentariu