Necredința în orice

Necredinta in orice

De cand oamenii nu mai cred in divinitate, nu inseamna ca ei nu mai cred in nimic, ci cred in orice. Asa zice Umberto Eco. O data inlocuit Adevarul, minciuna are multe variante, frumos ambalate si greu descifrabile. O data parasita linia Traditiei, ratacirea este inevitabila. Unul poate ajunge la zeul banului, altul la statuia femeii, altul la idolul puterii, dar nimeni nu poate ajunge in cer fara credinta.

E foarte greu de decriptat parerea lui Cioran: Fara Tine, Doamne, sunt nebun; cu Tine, innebunesc. Sunt doua nebunii diferite: nebunia de a sta in afara harului si de a prefera rautatea si materia si nebunia dupa Hristos, de a rejecta tentatiile lumii. Orice profet a fost considerat la vremea sa nebun. Daca Hristos ar veni pe pamant si ne-ar predica Imparatia, probabil liderii ar vrea sa Il inchida la ospiciu. Daca apostolii ar veni sa predea la scolile noastre, i-am refuza: nu au masterat (Ica jr. zicea asta la curs). Suntem nebuni de nefericire fara Hristos, frustati si incompleti, nedesavarsiti, neiertati, nemantuiti. Suntem nebuni, inapoiati, anacronici in fata lumii daca postim sau mergem la biserica.

Putem trai in armonie doar daca suntem indragostiti nebuneste de Acelasi Dumnezeu. Avem un Prieten comun, avem o dorinta asemanatoare. Ne armonizam in rugaciune, suntem iertati prin venirea harului. Numai daruind lumina pe care nu o avem, o vom dobandi si noi, ce paradox steinhardtian!

Neatinsul ne apreciaza atunci cand vrem sa ramanem neinsemnati, simpli, saraci, sinceri, avand o singura comoara: incredere nemarginita in mila Lui. Sa ne rugam: “Rugaciunea pornita din inima ii este de trebuinta omului fiindca lu­mina mintii noastre nu razbeste departe si nu poate cuprinde in sine prea mult din lumina supremei intelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemarginita si in lume se vadeste noianul intelepciunii si atotputerniciei Sale, in timp ce in noi nu se afla, ca sa spun asa, decat un strop infim din put­erea si intelepciunea Sa, fiindca doar atat ni s-a dat sa avem in trupul nostru supus putreziciunii.” (Sfantul Ioan de Kronstadt – Viata mea in Hristos).

Marius Matei

sursa: crestinortodox.ro

Necredinta in orice

De cand oamenii nu mai cred in divinitate, nu inseamna ca ei nu mai cred in nimic, ci cred in orice. Asa zice Umberto Eco. O data inlocuit Adevarul, minciuna are multe variante, frumos ambalate si greu descifrabile. O data parasita linia Traditiei, ratacirea este inevitabila. Unul poate ajunge la zeul banului, altul la statuia femeii, altul la idolul puterii, dar nimeni nu poate ajunge in cer fara credinta.

E foarte greu de decriptat parerea lui Cioran: Fara Tine, Doamne, sunt nebun; cu Tine, innebunesc. Sunt doua nebunii diferite: nebunia de a sta in afara harului si de a prefera rautatea si materia si nebunia dupa Hristos, de a rejecta tentatiile lumii. Orice profet a fost considerat la vremea sa nebun. Daca Hristos ar veni pe pamant si ne-ar predica Imparatia, probabil liderii ar vrea sa Il inchida la ospiciu. Daca apostolii ar veni sa predea la scolile noastre, i-am refuza: nu au masterat (Ica jr. zicea asta la curs). Suntem nebuni de nefericire fara Hristos, frustati si incompleti, nedesavarsiti, neiertati, nemantuiti. Suntem nebuni, inapoiati, anacronici in fata lumii daca postim sau mergem la biserica.

Putem trai in armonie doar daca suntem indragostiti nebuneste de Acelasi Dumnezeu. Avem un Prieten comun, avem o dorinta asemanatoare. Ne armonizam in rugaciune, suntem iertati prin venirea harului. Numai daruind lumina pe care nu o avem, o vom dobandi si noi, ce paradox steinhardtian!

Neatinsul ne apreciaza atunci cand vrem sa ramanem neinsemnati, simpli, saraci, sinceri, avand o singura comoara: incredere nemarginita in mila Lui. Sa ne rugam: “Rugaciunea pornita din inima ii este de trebuinta omului fiindca lu mina mintii noastre nu razbeste departe si nu poate cuprinde in sine prea mult din lumina supremei intelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemarginita si in lume se vadeste noianul intelepciunii si atotputerniciei Sale, in timp ce in noi nu se afla, ca sa spun asa, decat un strop infim din put erea si intelepciunea Sa, fiindca doar atat ni s-a dat sa avem in trupul nostru supus putreziciunii.” (Sfantul Ioan de Kronstadt – Viata mea in Hristos).

Marius Matei

sursa: crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s