Duminica Floriilor

Ultima duminică din Postul Paştelui, înaintea Săptămânii Patimilor Domnului Iisus, este Duminica Floriilor sau a stâlpărilor. Sărbătoare care ne aminteşte peste timp de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim. Ultima Sa intrare în sfânta cetate înainte de patimile, moartea şi învierea Sa din morţi.

Era doar a doua zi după învierea prietenului Sau, Lazăr din Betania, cel mort de patru zile. Mica localitate din apropierea Ierusalimului fusese luată cu asalt de mulţimea curioşilor dornici să-l vadă pe Lazăr cel înviat, dar şi pe Învăţătorul, despre minunile căruia o ţară întreagă vuia. Într-un astfel de moment Domnul a ales să intre în Ierusalim. Iar vestea că Iisus vine, avea să-i scoată din case pe locuitorii Ierusalimului, care L-au întâmpinat cu ramuri de finic, cu flori şi cu haine aşternute în cale. Ca pe un mare împărat. Spre bucuria mulţimii de curioşi dornici să-L vadă, dar şi spre supărarea fariseilor care-L urau de moarte. Mulţimile îl aclamau strigând: „Osana! Binecuvântat este cele ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 12-15). A fost singurul moment din viata Sa pământească în care Iisus a acceptat să fie aclamat ca un împărat. Deşi intra în cetate plin de modestie, călare pe un asin şi nu cu strălucirea unui împărat. În acea veselie generală, un singur om era trist, iar Acela era Însuşi Domnul. Pentru că ştia cele ce aveau să urmeze atât de curând. Şi faptul că veselia mulţimii de oameni, avea să se preschimbe în ură neîmpăcată. Ură până la moarte! O moarte nemeritată, pentru cât bine le făcuse tuturor.

Duminica Floriilor este o zi de sărbătoare. O zi în care ne amintim de acel eveniment unic, de bucuria cu care trebuie să îl întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos în viaţa noastră. Ca pe un Mântuitor şi Domn. Şi nu cu nesinceritate precum ierusalimitenii, ci din toată inima şi simţirea noastră. În tradiţia Bisericii noastre, în această zi sunt aduse în biserici crenguţe de salcie dar si flori spre a fi sfintite de către preot şi împărţite credincioşilor, care le duc la casele lor şi le păstrează la icoane. În semn de evlavie pentru Împăratul sufletelor noastre.

In traditia populara exista credinta ca insasi Maica Domnului a binecuvantat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat intr-o punte, ajutand-o pe Fecioara Maria sa treaca apa unui rau. Denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora, peste care crestinii au suprapus sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim.

Este o zi în care mulţumim lui Dumnezeu şi pentru renaşterea naturii, a florilor, a pomilor, a ierbii. Căci numai peste câteva zile Îl vom numi pe Mântuitorul ,,primăvara sufletelor noastre – Invierea tuturor””.

Ultima duminică din Postul Paştelui, înaintea Săptămânii Patimilor Domnului Iisus, este Duminica Floriilor sau a stâlpărilor. Sărbătoare care ne aminteşte peste timp de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim. Ultima Sa intrare în sfânta cetate înainte de patimile, moartea şi învierea Sa din morţi.

Era doar a doua zi după învierea prietenului Sau, Lazăr din Betania, cel mort de patru zile. Mica localitate din apropierea Ierusalimului fusese luată cu asalt de mulţimea curioşilor dornici să-l vadă pe Lazăr cel înviat, dar şi pe Învăţătorul, despre minunile căruia o ţară întreagă vuia. Într-un astfel de moment Domnul a ales să intre în Ierusalim. Iar vestea că Iisus vine, avea să-i scoată din case pe locuitorii Ierusalimului, care L-au întâmpinat cu ramuri de finic, cu flori şi cu haine aşternute în cale. Ca pe un mare împărat. Spre bucuria mulţimii de curioşi dornici să-L vadă, dar şi spre supărarea fariseilor care-L urau de moarte. Mulţimile îl aclamau strigând: „Osana! Binecuvântat este cele ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 12-15). A fost singurul moment din viata Sa pământească în care Iisus a acceptat să fie aclamat ca un împărat. Deşi intra în cetate plin de modestie, călare pe un asin şi nu cu strălucirea unui împărat. În acea veselie generală, un singur om era trist, iar Acela era Însuşi Domnul. Pentru că ştia cele ce aveau să urmeze atât de curând. Şi faptul că veselia mulţimii de oameni, avea să se preschimbe în ură neîmpăcată. Ură până la moarte! O moarte nemeritată, pentru cât bine le făcuse tuturor.

Duminica Floriilor este o zi de sărbătoare. O zi în care ne amintim de acel eveniment unic, de bucuria cu care trebuie să îl întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos în viaţa noastră. Ca pe un Mântuitor şi Domn. Şi nu cu nesinceritate precum ierusalimitenii, ci din toată inima şi simţirea noastră. În tradiţia Bisericii noastre, în această zi sunt aduse în biserici crenguţe de salcie dar si flori spre a fi sfintite de către preot şi împărţite credincioşilor, care le duc la casele lor şi le păstrează la icoane. În semn de evlavie pentru Împăratul sufletelor noastre.

In traditia populara exista credinta ca insasi Maica Domnului a binecuvantat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat intr-o punte, ajutand-o pe Fecioara Maria sa treaca apa unui rau. Denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora, peste care crestinii au suprapus sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim.

Este o zi în care mulţumim lui Dumnezeu şi pentru renaşterea naturii, a florilor, a pomilor, a ierbii. Căci numai peste câteva zile Îl vom numi pe Mântuitorul ,,primăvara sufletelor noastre – Invierea tuturor””.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s