BUCURIA DE A FI CTITOR AL BISERICII

Loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu si spatiu al comuniunii dintre oameni, fiecare biserica ortodoxa ne împartaseste harul jertfei de pe Cruce a Mântuitorului Hristos si ne aminteste de jertfelnicia tuturor celor care având credinta vie au contribuit, fiecare dupa putere, la construirea ei. Astfel, o biserica se zideste mai ales prin dragostea si osteneala credinciosilor, ale caror nume vor ramâne vesnic legate de acel sfânt lacas.
Nu exista biserica fara ctitori, întrucât orice lacas de cult are la temelie darnicia unor persoane sau a unei comunitati. Ctitorul creator sau ziditor de valori împlineste în sine vocatia primordiala a omului, aceea de a fi asemenea cu Dumnezeu Creatorul. Dumnezeu a facut cerul si pamântul, iar apoi, prin Fiul Sau Cel Vesnic devenit Om, a întemeiat Biserica, pentru a aduna pe oameni în iubirea Preasfintei Treimi. Omul sfinteste pamântul zidind pe el biserici sfinte, care leaga pamântul cu cerul. Când Dumnezeu cheama pe cineva sa zideasca o biserica înseamna ca, în întelepciunea Sa, l-a preferat si i-a oferit sansa sa devina ctitor. Este o mare binecuvântare sa fii chemat ca sa împrumuti mâinile tale lui Dumnezeu, pentru ca El sa zideasca o biserica, o casa a prezentei si lucrarii harului Preasfintei Treimi, pentru sfintirea si mântuirea oamenilor. La sfârsitul slujbei de sfintire a unei noi biserici ortodoxe se cânta: „Aceasta Casa, Tatal a zidit-o, aceasta Casa, Fiul a întarit-o, aceasta Casa, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfintit-o si a sfintit sufletele noastre.” Deci, o biserica este zidita de Sfânta Treime, dar folosind mâinile si darurile credinciosilor harnici si darnici, evlaviosi si generosi.
Biserica pretuieste mult în rugaciunile ei pe cei ce, chiar în timpuri de criza economica, daruiesc cu bucurie si inima larga din agoniseala si din timpul lor pentru ridicarea unei biserici. Astfel, în rugaciunile Bisericii, ctitorii sunt numiti „fericitii si pururea pomenitii ctitori”, aratând ca, desi au construit ziduri materiale, pamântesti si trecatoare, ei primesc daruri ceresti netrecatoare si se bucura de o pomenire vesnica. Când nu mai au pe nimeni care sa-si aduca aminte de ei, numele lor de ctitori ramâne permanent ca marturie a credintei, iubirii si jertfelniciei lor. Când nimeni din neamul lor nu mai traieste pentru a spune ceva despre ei, ramâne mereu vie lumina ctitoriei lor, adica biserica zidita de ei. Pomenirea lor este vesnica pentru ca Dumnezeu vesnic îsi aduce aminte în ceruri de cei care si-au adus aminte de El si L-au iubit în timpul vietii lor pamântesti (cf. Matei 10, 32).
Astfel, dintre toate constructiile din lume, biserica, construita de oameni având credinta, iubire si speranta, primeste cea mai mare valoare, pentru ca biserica sfintita este „casa lui Dumnezeu si poarta a cerului” (Facere 28, 17).

Loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu si spatiu al comuniunii dintre oameni, fiecare biserica ortodoxa ne împartaseste harul jertfei de pe Cruce a Mântuitorului Hristos si ne aminteste de jertfelnicia tuturor celor care având credinta vie au contribuit, fiecare dupa putere, la construirea ei. Astfel, o biserica se zideste mai ales prin dragostea si osteneala credinciosilor, ale caror nume vor ramâne vesnic legate de acel sfânt lacas.
Nu exista biserica fara ctitori, întrucât orice lacas de cult are la temelie darnicia unor persoane sau a unei comunitati. Ctitorul creator sau ziditor de valori împlineste în sine vocatia primordiala a omului, aceea de a fi asemenea cu Dumnezeu Creatorul. Dumnezeu a facut cerul si pamântul, iar apoi, prin Fiul Sau Cel Vesnic devenit Om, a întemeiat Biserica, pentru a aduna pe oameni în iubirea Preasfintei Treimi. Omul sfinteste pamântul zidind pe el biserici sfinte, care leaga pamântul cu cerul. Când Dumnezeu cheama pe cineva sa zideasca o biserica înseamna ca, în întelepciunea Sa, l-a preferat si i-a oferit sansa sa devina ctitor. Este o mare binecuvântare sa fii chemat ca sa împrumuti mâinile tale lui Dumnezeu, pentru ca El sa zideasca o biserica, o casa a prezentei si lucrarii harului Preasfintei Treimi, pentru sfintirea si mântuirea oamenilor. La sfârsitul slujbei de sfintire a unei noi biserici ortodoxe se cânta: „Aceasta Casa, Tatal a zidit-o, aceasta Casa, Fiul a întarit-o, aceasta Casa, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfintit-o si a sfintit sufletele noastre.” Deci, o biserica este zidita de Sfânta Treime, dar folosind mâinile si darurile credinciosilor harnici si darnici, evlaviosi si generosi.
Biserica pretuieste mult în rugaciunile ei pe cei ce, chiar în timpuri de criza economica, daruiesc cu bucurie si inima larga din agoniseala si din timpul lor pentru ridicarea unei biserici. Astfel, în rugaciunile Bisericii, ctitorii sunt numiti „fericitii si pururea pomenitii ctitori”, aratând ca, desi au construit ziduri materiale, pamântesti si trecatoare, ei primesc daruri ceresti netrecatoare si se bucura de o pomenire vesnica. Când nu mai au pe nimeni care sa-si aduca aminte de ei, numele lor de ctitori ramâne permanent ca marturie a credintei, iubirii si jertfelniciei lor. Când nimeni din neamul lor nu mai traieste pentru a spune ceva despre ei, ramâne mereu vie lumina ctitoriei lor, adica biserica zidita de ei. Pomenirea lor este vesnica pentru ca Dumnezeu vesnic îsi aduce aminte în ceruri de cei care si-au adus aminte de El si L-au iubit în timpul vietii lor pamântesti (cf. Matei 10, 32).
Astfel, dintre toate constructiile din lume, biserica, construita de oameni având credinta, iubire si speranta, primeste cea mai mare valoare, pentru ca biserica sfintita este „casa lui Dumnezeu si poarta a cerului” (Facere 28, 17).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s