Caderea unui Imperiu

LECȚIA BIZANȚULUI

Parintele Tihon Şevkunov a absolvit cursuri universitare de regie de film in 1982, dar a îmbrăcat haina monahală în 1991, iar din 1995 este egumen al mănăstirii reînfiinţate a Întâmpinării Domnului (Sretenski) din Moscova. Bun cunoscător al istoriei, părintele Tihon propune o meditaţie filozofică, etică şi duhovnicească asupra celui mai longeviv imperiu din lume, leagănul şi matricea de dezvoltare şi răspândire a civilizaţiei creştine. Exploatând o cazuistică bogată, bine documentată, filmul încearcă să elucideze resorturile morale şi duhovniceşti care au stat la baza ascensiunii, înfloririi şi decăderii Imperiului Bizantin.

Este transpusa într-o viziune panoramică dinamica generală a istoriei umane, ceea ce omul modern refuza să vadă. Nici o tehnologie, nici o știință sau dezvoltare externă nu poate preveni colapsul dacă miezul interior al civilizaţiei este distrus. În cazul în care se pierde conexiunea între ceea ce este personal și ceea ce este comun, daca sensibilitatea civilă este pierdută sau dacă înțelegerea faptului că există păcat aşa cum există şi virtute este pierdută și atunci când elitele au devenit putrede şi nu se mai pot recunoaște pe ele însele ca parte a națiunii, totul se naruieste ireversibil și cu o viteza ametitoare.

Occidentul poate vedea, de asemenea, un avertisment în acest film, pentru că același lucru se întâmplă civilizației occidentale, o civilizație care a avut, de asemenea, un impuls, o mare cultură fondată pe convingerea clară a adevărului creștin, pe lupta dintre bine și rău.

Ce s-a ales de toate acestea de vreme ce s-a ajuns ca alegerea cea mai importantă a omului modern este brandul său de pastă de dinţi, iar patria lui este acolo unde taxele sunt mai mici?

THE LESSON OF BYZANTIUM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s