Sfanta Mucenita Filofteea

Pe șapte decembrie este prăznuită o sfântă copilă de 12 ani care a trăit și a murit pentru Hristos, o mână de om, cu chip fragil dar cu o inimă uriașă, încăpătoare pentru Hristos și adunând în ea întreaga Lui milostivire.

Sfânta Filofteia, al cărei trup neputrezit și înmiresmat sălășluiește, prin voia Domnului și a sfintei, la noi în țară, la Mănăstirea Curtea de Argeș, este un model și o întărire pentru toți ortodocșii de astăzi care trebuie să reziste multor prigoniri, fie din partea €œcasnicilor lor, părinți sau soți, fie din partea lumii ori chiar a fraților din Biserică. Viața Sfintei Filofteia ne arată, ca și cea a Sfântului Filaret cel Milostiv, prăznuit și el mai deunăzi, cât de departe merge mărimea de suflet a unui creștin adevărat și cât de străină este milostivirea adevărată de calculele meschine, de interese și chiar de glasul firesc al sângelui, al dragostei celei după trup pentru cei de un sânge și de o rudenie cu tine. De asemenea, o putem asemăna în neclintire cu Sfânta Muceniță Varvara, altă fecioară prigonită sângeros de tatăl ei care, în ciuda vârstei fragede, și-a păstrat hotărârea și curăția până la sfârșit, cu prețul celor mai groaznice suferințe și al morții.

Totodată, contemplăm cu durere și dimensiunile iadului sufletesc, vedem care este măsura ultimă a pervertirii omului, până la ce grad de răutate poate ajunge acesta, încât să devină din părinte, ucigaș de om. Sufletul curat, inima încăpătoare a Filofteei a stins însă într-însa până și răutatea părinților săi, care nu a putut otrăvi acest ocean al Duhului Sfânt. Filofteia a arătat că a fi copil pentru a intra în împărăția cerului înseamnă a asculta de Domnul și de poruncile Sale, nu de a-și lăsa sufletul schilodit de €œporuncile rele ale părinților trupești. Desigur, dragostea sa a fost atât de mare încât nu și-a lăsat inima rănită, precum piciorul său, de toporul răutății feroce părintesti, dar nici nu a lăsat vreo clipă deoparte manifestarea caldă, copilărească și până la capăt a milei și dragostei față de cei săraci și lipsiți.

Ne minunăm în același timp de discernământul care i s-a dăruit, prin harul Duhului Sfânt, să știe unde nu se cuvenea cu niciun chip să asculte de părinții ei și să nu se lase, cu sfântă îndârjire, deformată și reeducată de către aceștia, în numele unei greșit înțelese ascultări sau iubiri și cinstiri de părinți, ci să rămână până la capăt fidelă lui Hristos, Cel căruia I-a dăruit, prin săraci, atât merindea cea materialnică, cât și merindea sufletului ei nevinovat.

Așadar, €œSfântulița€œ, cum este dezmierdată Mucenița de către poporul binecredincios ne este pildă de mare curaj, curaj luminat de Duhul, îndoit: odată pentru că a urmat poruncile Domnului până la capăt cu prețul vieții, încălcând €œautoritatea părintească, și a doua oară pentru că în fața răutății s-a păstrat blândă și nevinovată. Cu atât mai mult trebuie să înțelegem noi că nu găsim iertare în a da urmare în cele potrivnice lui Dumnezeu, chipurile din €œsmerenie, autorităților false și nocive, fie ele părintești după trup sau formal €œduhovnicesti, pentru că principiul fundamental pentru un creștin este cel enunțat de Sfântul Apostol Petru: „€œTrebuie să ascultăƒm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”.