SFANTUL IERARH NICOLAE (6 decembrie)

Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic. S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: „În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”. Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. Este părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe. În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin. Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea. Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit de la condamnare trei bărbaţi. A fost considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. Oamenii îl chemau având credinţa că necazurile lor vor fi mântuite.
Două dintre minunile sale au marcat profund conştiiţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Se spune că o familie săracă avea trei fete. Şi, atunci când acestea au crescut, părinţii s-au gândit că o viaţă „uşoară” ar fi soluţia la sărăcia în care trăiau. Sfântul Nicolae a avut însă un alt plan cu ele şi le-a salvat sufletele, pe rând, punându-le la fereastră câte o pungă cu bani. Se mai povesteşte că Sfântul ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, niște marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. Popularitatea sa a crescut atât de mult încât în Rusia aproape toate bisericile au colţ de rugăciune închinat Sfântului Nicolae. In adinci batrinete, fiind plin de zile bune, si-a dat datoria cea de obste a firii omenesti, bolind putin cu trupul, apoi si-a savirsit bine viata sa vremelnica (6 Decembrie 343). Deci a fost petrecut cu bucurie si cu psalmi la viata cea neimbatrinita si fericita, insotindu-l sfintii ingeri si intimpinindu-l cetele sfintilor. Linga cinstitul lui trup adunindu-se episcopi de prin toate cetatile, in multime fara numar, l-au pus cu cinste in biserica cea soborniceasca a mitropoliei Mirelor, in ziua a sasea a lunii decembrie. Apoi se savirsira multe minuni de catre sfintele moaste ale placutului lui Dumnezeu. Pentru ca a izvorit mir cu buna mireasma din moastele lui, cu care, ungindu-se cei bolnavi, dobindeau sanatate. Din aceasta pricina, de la marginile pamintului alerga lumea la mormintul lui, cautind tamaduirea bolilor si nu se lipseau de ceea ce cautau, caci toate neputintele se vindecau cu acel sfint mir, nu numai cele trupesti, ci si cele sufletesti, iar duhurile cele viclene se ingrozeau, nu numai in viata, ci si dupa moartea sa le biruia pe acelea, cum si acum le biruieste.
Un om oarecare din Constantinopol, cu frica de Dumnezeu si credincios in Hristos, care iubea pe Sfantul acesta si era iubit si el de dansul, vrand oarecand sa faca o calatorie in alta tara, grabindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfantului de si-a facut rugaciunea dupa obicei si,  luandu-si ziua buna de la rude si de la prieteni, a intrat in corabie. Iar cand a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corabierii sa intoarca si sa intinda panzele, incepand alt vant. Deci, intru acea vreme, s-a sculat si acest smerit om sa mearga dupa apa si, avand toti de lucru cu intinsul panzelor, s-a intamplat ca s-a impiedicat si a cazut in mare. Si, fiind intuneric si vantul pornind corabia inainte, n-au putut corabierii sa-l ajute cu nimic, ci plangeau de amara moarte a acelui om. Iar el, cazand in mare, cum era imbracat, si aflandu-se acum in largul marii, a zis: „Sfinte Nicolae, ajuta-mi!” Si, strigand catva timp acest cuvant, o, minune!, s-a aflat omul in mijlocul casei sale, parandu-i-se ca este in adancul marii. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel si cei din casa, aprinsera lumina si, strangandu-se si vecinii de afara, l-au vazut cu totii stand in mijlocul casei si strigand; si apa de mare curgea din hainele lui. Deci, incremenind au ramas muti de groaza, iar el a zis: „O, fratilor, ce este aceasta ce vad?” Ca stiu bine ca ieri, la noua ceasuri, cand mi-am luat ziua buna de la voi, de la toti, intrand in corabie, am purces la drum, ca avand vant bun, am mers catva timp, iar cand a fost la a doua si a treia straja din noapte, adica la noua ceasuri, m-am dus pentru apa si m-am impiedicat de corabieri si am cazut in mare. Si chemam pe Sfantul Nicolae intru ajutor, iar acum nu stiu unde ma aflu, ci spuneti-mi voi ca eu mi-am iesit din fire si sunt uimit.” Iar aceia, luand seama la cuvintele lui si vazand apa marii, care curgea de pe dansul, strigau: „Doamne, miluieste!”
Moș Crăciun nu mai are în prezent decât prea puțin de-a face cu spiritualitatea creștină. Când pe teritoriul Statelor Unite ale Americii au început să se așeze imigranții din țările germanice și nordice, imaginea Sfântului Nicolae, Sinterklaas cum îl numeau olandezii, s-a schimbat încet, transformându-l în Santa Claus. Când ninge pe data de 6 decembrie se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul, iar în popor este numită Sânicoara. Oamenii se gândesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului. Pregătirile încep.

Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic. S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: „În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”. Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. Este părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe. În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin. Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea. Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit de la condamnare trei bărbaţi. A fost considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. Oamenii îl chemau având credinţa că necazurile lor vor fi mântuite.
Două dintre minunile sale au marcat profund conştiiţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Se spune că o familie săracă avea trei fete. Şi, atunci când acestea au crescut, părinţii s-au gândit că o viaţă „uşoară” ar fi soluţia la sărăcia în care trăiau. Sfântul Nicolae a avut însă un alt plan cu ele şi le-a salvat sufletele, pe rând, punându-le la fereastră câte o pungă cu bani. Se mai povesteşte că Sfântul ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, niște marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. Popularitatea sa a crescut atât de mult încât în Rusia aproape toate bisericile au colţ de rugăciune închinat Sfântului Nicolae. In adinci batrinete, fiind plin de zile bune, si-a dat datoria cea de obste a firii omenesti, bolind putin cu trupul, apoi si-a savirsit bine viata sa vremelnica (6 Decembrie 343). Deci a fost petrecut cu bucurie si cu psalmi la viata cea neimbatrinita si fericita, insotindu-l sfintii ingeri si intimpinindu-l cetele sfintilor. Linga cinstitul lui trup adunindu-se episcopi de prin toate cetatile, in multime fara numar, l-au pus cu cinste in biserica cea soborniceasca a mitropoliei Mirelor, in ziua a sasea a lunii decembrie. Apoi se savirsira multe minuni de catre sfintele moaste ale placutului lui Dumnezeu. Pentru ca a izvorit mir cu buna mireasma din moastele lui, cu care, ungindu-se cei bolnavi, dobindeau sanatate. Din aceasta pricina, de la marginile pamintului alerga lumea la mormintul lui, cautind tamaduirea bolilor si nu se lipseau de ceea ce cautau, caci toate neputintele se vindecau cu acel sfint mir, nu numai cele trupesti, ci si cele sufletesti, iar duhurile cele viclene se ingrozeau, nu numai in viata, ci si dupa moartea sa le biruia pe acelea, cum si acum le biruieste.
Un om oarecare din Constantinopol, cu frica de Dumnezeu si credincios in Hristos, care iubea pe Sfantul acesta si era iubit si el de dansul, vrand oarecand sa faca o calatorie in alta tara, grabindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfantului de si-a facut rugaciunea dupa obicei si, luandu-si ziua buna de la rude si de la prieteni, a intrat in corabie. Iar cand a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corabierii sa intoarca si sa intinda panzele, incepand alt vant. Deci, intru acea vreme, s-a sculat si acest smerit om sa mearga dupa apa si, avand toti de lucru cu intinsul panzelor, s-a intamplat ca s-a impiedicat si a cazut in mare. Si, fiind intuneric si vantul pornind corabia inainte, n-au putut corabierii sa-l ajute cu nimic, ci plangeau de amara moarte a acelui om. Iar el, cazand in mare, cum era imbracat, si aflandu-se acum in largul marii, a zis: „Sfinte Nicolae, ajuta-mi!” Si, strigand catva timp acest cuvant, o, minune!, s-a aflat omul in mijlocul casei sale, parandu-i-se ca este in adancul marii. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel si cei din casa, aprinsera lumina si, strangandu-se si vecinii de afara, l-au vazut cu totii stand in mijlocul casei si strigand; si apa de mare curgea din hainele lui. Deci, incremenind au ramas muti de groaza, iar el a zis: „O, fratilor, ce este aceasta ce vad?” Ca stiu bine ca ieri, la noua ceasuri, cand mi-am luat ziua buna de la voi, de la toti, intrand in corabie, am purces la drum, ca avand vant bun, am mers catva timp, iar cand a fost la a doua si a treia straja din noapte, adica la noua ceasuri, m-am dus pentru apa si m-am impiedicat de corabieri si am cazut in mare. Si chemam pe Sfantul Nicolae intru ajutor, iar acum nu stiu unde ma aflu, ci spuneti-mi voi ca eu mi-am iesit din fire si sunt uimit.” Iar aceia, luand seama la cuvintele lui si vazand apa marii, care curgea de pe dansul, strigau: „Doamne, miluieste!”
Moș Crăciun nu mai are în prezent decât prea puțin de-a face cu spiritualitatea creștină. Când pe teritoriul Statelor Unite ale Americii au început să se așeze imigranții din țările germanice și nordice, imaginea Sfântului Nicolae, Sinterklaas cum îl numeau olandezii, s-a schimbat încet, transformându-l în Santa Claus. Când ninge pe data de 6 decembrie se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul, iar în popor este numită Sânicoara. Oamenii se gândesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului. Pregătirile încep.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s