CANONUL SF ANDREI CRITEANUL

Luni, Marti, Miercuri si Joi seara din prima saptamana a Postului Mare, în toate bisericile se cântă una dintre cele mai frumoase creaţii imnografice ale ortodoxiei: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

 Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul  reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Ziua Învierii lui Hristos. În primele patru zile ale Postului, am avut prilejul de a lua parte la citirea câte unei părţi din acest Canon, în cadrul slujbei Pavecerniţei mari. În a cincea săptămână a Postului, miercuri seara, la Denie, se citeşte în întregime Canonul cel Mare, împreună cu viaţa Sfintei Maria Egipteanca.

 Canonul cel Mare este una dintre cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă operă a imnografiei despre pocăinţă. Deşi abundă în episoade biblice, totuşi nu este o simplă concentrare a unor teme biblice. Dimpotrivă, în acest Canon toate faptele scripturistice la care s-a făcut părtaş omul – crearea, căderea, alungarea din Rai, întoarcerea, aşteptarea, răscumpărarea – sunt personalizate. Ele se transformă în faptele fiecăruia dintre noi: crearea mea, căderea mea, răscumpărarea mea. Istoria personajelor devine istoria mea, iar eu devin conştient de profunzimea ei: “De unde voi începe să plâng faptele vieţii mele celei ticăloase?”. Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi în istoria Sfintei Scripturi şi ne determină să conştientizăm, prin intermediul modelelor de pocăinţă, amplitudinea păcatelor noastre şi înstrăinarea faţă de Dumnezeu.

Un monah tânăr şi erudit

Despre autorul Canonului cel Mare, Sf. Andrei Criteanul, nu se ştiu foarte multe, existând încă multe controverse asupra vieţii, dar mai ales asupra operei sale. Se crede că s-a născut în Siria, în oraşul Damasc, în jurul anului 660. Tradiţia spune că Andrei nu a putut vorbi până la vârsta de 7 ani, când a primit Sfânta Împărtăşanie într-o biserică din Ierusalim. Din acest motiv, părinţii l-au închinat lui Dumnezeu, astfel că după moartea lor a intrat într-o mănăstire ierusalimiteană, cel mai probabil la “Sf. Sava”. Remarcat de patriarhul Teodor al Ierusalimului, este ajutat de acesta să îşi însuşească o bogată cultură teologică, devenind în acelaşi timp secretarul lui particular. În jurul anului 685, Andrei, deşi monah, este trimis la Constantinopol, împreună cu mai mulţi clerici. Scopul delegaţiei era de a subscrie hotărârilor Sinodului al VI-lea Ecumenic (Constantinopol, 680-681) în numele Bisericii Ierusalimului şi de a-l felicita pe Constantin al IV-lea Pogonatul pentru biruinţa împotriva monoteliţilor (cei care susţineau că Hristos a avut o singură voinţă).

Părintele săracilor

Ce este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul? (Video) religie cultura religie

Îndeplinindu-şi obligaţiile, Andrei a rămas în capitala bizantină şi a fost hirotonit diacon. Mărturiile istorice arată ca Iustinian al II-lea (685-695, 705-711) l-a numit administrator al orfelinatului “Sf. Pavel”. El a făcut din milostenie una dintre preocupările sale de bază, arătându-se foarte compătimitor faţă de săraci, părinte pentru orfani, apărător al cauzei dreptăţii şi refugiu pentru cei persecutaţi. Distingându-se prin numeroasele sale calităţi, în preajma anului 712 a fost ales Arhiepiscop al Gortynei, în insula Creta. Deşi s-a opus iniţial ereziei monotelite, sub presiunea împăratului Filip Vardanis a acceptat pentru scurta vreme doctrina eretică, participând chiar şi la pseudo-sinodul (conciliabulum) din 712, ce a condamnat învăţătura Sinodului al VI-lea Ecumenic. În anul următor însă, s-a dezis de această cădere, reluându-şi scaunul de arhiepiscop şi activitatea de imnograf şi predicator. În Creta, binefacerile sale s-au înmulţit şi s-au extins, concretizându-se prin ridicarea mai multor aşezăminte filantropice, între care şi un spital pentru săraci.

O listă impresionantă de scrieri

A păstorit oraşul cretan până în jurul anului 740, când, nu se ştie din ce motiv, a fost chemat la Constantinopol. La întoarcere, slăbit de boală şi de bătrâneţe, se opreşte în insula Lesbos (Mitilina), în oraşul Eresos, unde îşi încredinţează sufletul lui Dumnezeu. Biograful său, monahul Niceta, afirma că şi-a cunoscut dinainte sfârşitul pământesc. A fost înmormântat într-una dintre cele mai vechi biserici ale insulei, cunoscută ulterior drept Biserica “Sf. Andrei”. Lista scrierilor pe care le-a lăsat în urma nu este pe deplin finalizată. Criticii săi menţioneaza aproximativ 60 de cuvântări, 59 de canoane, 66 de irmoase (troparele de la inceputul canoanelor), 34 de stihiri şi 47 de idiomele (tropare cu melodie şi ritm propriu), ceea ce indică o activitate prolifică pentru epoca sa. Cuvântările sale, în care se îmbină în mod armonios învăţătura dogmatică, istoria, citatele scripturistice, imaginaţia poetică, frazeologia distinsă şi retorica elegantă şi precisă, îl plasează pe Sf. Andrei între cei mai de seamă predicatori bizantini.

“Inventatorul” canonului liturgic

Cea mai importantă latură a activităţii sale rămâne însă imnografia, nu atât pentru extensia impresionantă sau varietatea tematică, cât pentru că Sf. Andrei este cel care a introdus în cultul liturgic canonul, o nouă formă de cântare religioasă. Iar expresia desăvârşită a acestui nou stil îl constituie Canonul de pocăinţă, cunoscut şi sub numele de Canonul cel Mare, nu numai datorită lungimii sale (266 de strofe faţă de cele 30 ale unui canon obişnuit), ci şi profunzimii conţinutului său. Se crede că tot Sf. Andrei a ales ca el să se cânte pe glasul al 6-lea, o muzică tristă şi lină.

Modele de pocăinţă

Nici o altă cântare religioasă nu reuşeşte să dea atât de magistral expresie pocăinţei precum o face Canonul cel Mare. Sf. Andrei a adunat la un loc fapte vechi şi nou-testamentare, de la căderea lui Adam la moartea pe cruce a Mântuitorului şi Învierea Sa, toate rememorate cu profundă durere şi sentiment de pocăinţă. Din acest motiv, Canonul este un exemplu de poezie spirituală, în care fiecare faptă este individualizată şi personalizată, atribuită sieşi (şi implicit, fiecăruia dintre noi). Fiecare fapt se constituie într-un impuls amplificat spre redresarea morală, după cum arată şi ultimele strofe: „Roade vrednice de pocăinţă nu cere de la mine… Dăruieşte-mi inimă pururea umilită şi săracie duhovnicească, ca să-Ţi aduc acestea ca o jertfă primită, Unule, Mântuitorule“. Actului pocăinţei i se dau dimensiuni cosmice: „Ia aminte, cerule, şi voi grăi; pământule, primeşte în urechi glasul celui ce se pocăieşte lui Dumnezeu“. După ce sufletul conştientizează starea de păcătoşenie în care se află, i se aduc în faţă realitatea iubirii dumnezeieşti, ce doreşte întoarcerea păcătosului, şi robia în care îl târăşte păcatul, dar şi răsplata pe care o va primi pentru îndreptarea sa. Apoi, Sf. Andrei evocă diferite personaje biblice (Adam, Eva, Cain şi Lameh, Esau, Iacov, Lia şi Rahela, David, Solomon etc.), pe care le promovează drept pilde de urmat sau le acuză, în funcţie de faptele lor. Maria Egipteanca constituie prototipul de pocăinţă preferat de Sf. Andrei, căci, trecând dintr-o extremă în alta, „a uimit toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti cu viaţa ei cea minunată“. Din acest motiv, o dată cu citirea integrală a Canonului, miercuri seara se citeşte şi viaţa Sf. Maria Egipteanca, scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului.

Prin Canonul de pocăinţă, Sfântul Andrei a înaintat un puternic protest împotriva păcatului. Ca principiu de viaţă, el promovează permanenta pocăinţă pentru păcatele pe care le săvârşim clipă de clipă, precum şi dorinţa continuă de a urma lui Hristos şi celor care s-au apropiat de el prin curăţirea de păcate.

Dacă la început Canonul cel Mare se citea doar în mănăstiri, în prezent el se citeşte şi în majoritatea bisericilor de parohie, credincioşii participând în număr mare la această slujbă deosebită. Invocaţia „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“, însoţită de o metanie mică şi semnul Sfintei Cruci, este cea care uneşte comunitatea în actul de pocăinţă.

(Daniela Livadaru – Ziarul Lumina)

Luni, Marti, Miercuri si Joi seara din prima saptamana a Postului Mare, în toate bisericile se cântă una dintre cele mai frumoase creaţii imnografice ale ortodoxiei: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

 Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeşte în perioada Postului Mare, reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Ziua Învierii lui Hristos. În primele patru zile ale Postului, am avut prilejul de a lua parte la citirea câte unei părţi din acest Canon, în cadrul slujbei Pavecerniţei mari. În a cincea săptămână a Postului, miercuri seara, la Denie, se citeşte în întregime Canonul cel Mare, împreună cu viaţa Sfintei Maria Egipteanca.

Canonul cel Mare este una dintre cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă operă a imnografiei despre pocăinţă. Deşi abundă în episoade biblice, totuşi nu este o simplă concentrare a unor teme biblice. Dimpotrivă, în acest Canon toate faptele scripturistice la care s-a făcut părtaş omul – crearea, căderea, alungarea din Rai, întoarcerea, aşteptarea, răscumpărarea – sunt personalizate. Ele se transformă în faptele fiecăruia dintre noi: crearea mea, căderea mea, răscumpărarea mea. Istoria personajelor devine istoria mea, iar eu devin conştient de profunzimea ei: “De unde voi începe să plâng faptele vieţii mele celei ticăloase?”. Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi în istoria Sfintei Scripturi şi ne determină să conştientizăm, prin intermediul modelelor de pocăinţă, amplitudinea păcatelor noastre şi înstrăinarea faţă de Dumnezeu.

Un monah tânăr şi erudit

Despre autorul Canonului cel Mare, Sf. Andrei Criteanul, nu se ştiu foarte multe, existând încă multe controverse asupra vieţii, dar mai ales asupra operei sale. Se crede că s-a născut în Siria, în oraşul Damasc, în jurul anului 660. Tradiţia spune că Andrei nu a putut vorbi până la vârsta de 7 ani, când a primit Sfânta Împărtăşanie într-o biserică din Ierusalim. Din acest motiv, părinţii l-au închinat lui Dumnezeu, astfel că după moartea lor a intrat într-o mănăstire ierusalimiteană, cel mai probabil la “Sf. Sava”. Remarcat de patriarhul Teodor al Ierusalimului, este ajutat de acesta să îşi însuşească o bogată cultură teologică, devenind în acelaşi timp secretarul lui particular. În jurul anului 685, Andrei, deşi monah, este trimis la Constantinopol, împreună cu mai mulţi clerici. Scopul delegaţiei era de a subscrie hotărârilor Sinodului al VI-lea Ecumenic (Constantinopol, 680-681) în numele Bisericii Ierusalimului şi de a-l felicita pe Constantin al IV-lea Pogonatul pentru biruinţa împotriva monoteliţilor (cei care susţineau că Hristos a avut o singură voinţă).

Părintele săracilor

Ce este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul? (Video) religie cultura religie

Îndeplinindu-şi obligaţiile, Andrei a rămas în capitala bizantină şi a fost hirotonit diacon. Mărturiile istorice arată ca Iustinian al II-lea (685-695, 705-711) l-a numit administrator al orfelinatului “Sf. Pavel”. El a făcut din milostenie una dintre preocupările sale de bază, arătându-se foarte compătimitor faţă de săraci, părinte pentru orfani, apărător al cauzei dreptăţii şi refugiu pentru cei persecutaţi. Distingându-se prin numeroasele sale calităţi, în preajma anului 712 a fost ales Arhiepiscop al Gortynei, în insula Creta. Deşi s-a opus iniţial ereziei monotelite, sub presiunea împăratului Filip Vardanis a acceptat pentru scurta vreme doctrina eretică, participând chiar şi la pseudo-sinodul (conciliabulum) din 712, ce a condamnat învăţătura Sinodului al VI-lea Ecumenic. În anul următor însă, s-a dezis de această cădere, reluându-şi scaunul de arhiepiscop şi activitatea de imnograf şi predicator. În Creta, binefacerile sale s-au înmulţit şi s-au extins, concretizându-se prin ridicarea mai multor aşezăminte filantropice, între care şi un spital pentru săraci.

O listă impresionantă de scrieri

A păstorit oraşul cretan până în jurul anului 740, când, nu se ştie din ce motiv, a fost chemat la Constantinopol. La întoarcere, slăbit de boală şi de bătrâneţe, se opreşte în insula Lesbos (Mitilina), în oraşul Eresos, unde îşi încredinţează sufletul lui Dumnezeu. Biograful său, monahul Niceta, afirma că şi-a cunoscut dinainte sfârşitul pământesc. A fost înmormântat într-una dintre cele mai vechi biserici ale insulei, cunoscută ulterior drept Biserica “Sf. Andrei”. Lista scrierilor pe care le-a lăsat în urma nu este pe deplin finalizată. Criticii săi menţioneaza aproximativ 60 de cuvântări, 59 de canoane, 66 de irmoase (troparele de la inceputul canoanelor), 34 de stihiri şi 47 de idiomele (tropare cu melodie şi ritm propriu), ceea ce indică o activitate prolifică pentru epoca sa. Cuvântările sale, în care se îmbină în mod armonios învăţătura dogmatică, istoria, citatele scripturistice, imaginaţia poetică, frazeologia distinsă şi retorica elegantă şi precisă, îl plasează pe Sf. Andrei între cei mai de seamă predicatori bizantini.

“Inventatorul” canonului liturgic

Cea mai importantă latură a activităţii sale rămâne însă imnografia, nu atât pentru extensia impresionantă sau varietatea tematică, cât pentru că Sf. Andrei este cel care a introdus în cultul liturgic canonul, o nouă formă de cântare religioasă. Iar expresia desăvârşită a acestui nou stil îl constituie Canonul de pocăinţă, cunoscut şi sub numele de Canonul cel Mare, nu numai datorită lungimii sale (266 de strofe faţă de cele 30 ale unui canon obişnuit), ci şi profunzimii conţinutului său. Se crede că tot Sf. Andrei a ales ca el să se cânte pe glasul al 6-lea, o muzică tristă şi lină.

Modele de pocăinţă

Nici o altă cântare religioasă nu reuşeşte să dea atât de magistral expresie pocăinţei precum o face Canonul cel Mare. Sf. Andrei a adunat la un loc fapte vechi şi nou-testamentare, de la căderea lui Adam la moartea pe cruce a Mântuitorului şi Învierea Sa, toate rememorate cu profundă durere şi sentiment de pocăinţă. Din acest motiv, Canonul este un exemplu de poezie spirituală, în care fiecare faptă este individualizată şi personalizată, atribuită sieşi (şi implicit, fiecăruia dintre noi). Fiecare fapt se constituie într-un impuls amplificat spre redresarea morală, după cum arată şi ultimele strofe: „Roade vrednice de pocăinţă nu cere de la mine… Dăruieşte-mi inimă pururea umilită şi săracie duhovnicească, ca să-Ţi aduc acestea ca o jertfă primită, Unule, Mântuitorule“. Actului pocăinţei i se dau dimensiuni cosmice: „Ia aminte, cerule, şi voi grăi; pământule, primeşte în urechi glasul celui ce se pocăieşte lui Dumnezeu“. După ce sufletul conştientizează starea de păcătoşenie în care se află, i se aduc în faţă realitatea iubirii dumnezeieşti, ce doreşte întoarcerea păcătosului, şi robia în care îl târăşte păcatul, dar şi răsplata pe care o va primi pentru îndreptarea sa. Apoi, Sf. Andrei evocă diferite personaje biblice (Adam, Eva, Cain şi Lameh, Esau, Iacov, Lia şi Rahela, David, Solomon etc.), pe care le promovează drept pilde de urmat sau le acuză, în funcţie de faptele lor. Maria Egipteanca constituie prototipul de pocăinţă preferat de Sf. Andrei, căci, trecând dintr-o extremă în alta, „a uimit toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti cu viaţa ei cea minunată“. Din acest motiv, o dată cu citirea integrală a Canonului, miercuri seara se citeşte şi viaţa Sf. Maria Egipteanca, scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului.

Prin Canonul de pocăinţă, Sfântul Andrei a înaintat un puternic protest împotriva păcatului. Ca principiu de viaţă, el promovează permanenta pocăinţă pentru păcatele pe care le săvârşim clipă de clipă, precum şi dorinţa continuă de a urma lui Hristos şi celor care s-au apropiat de el prin curăţirea de păcate.

Dacă la început Canonul cel Mare se citea doar în mănăstiri, în prezent el se citeşte şi în majoritatea bisericilor de parohie, credincioşii participând în număr mare la această slujbă deosebită. Invocaţia „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“, însoţită de o metanie mică şi semnul Sfintei Cruci, este cea care uneşte comunitatea în actul de pocăinţă.

(Daniela Livadaru – Ziarul Lumina)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s