Comuniune şi identitate

MARTIRII DIN SEVASTIA

Supliciile martirilor din Lyon şi Vienna (177), Smirna (250), Pa­lestina (310) şi Se­vastia (320) sunt exemplare pen­tru asumarea comunională a suferinţei şi a morţii. În toate a­ceste situaţii, grupurile de în­te­m­niţaţi se constituie după mo­delul comunităţilor creştine. Tem­niţa şi toate condiţiile de­ten­­ţiei devin, asemenea loca­şu­lui de slujire, polarizatoare ale unei împreună-vieţuiri centra­te liturgic. Ultima dintre comu­ni­­tăţile martirilor enumerate mai sus este sărbătorită de Biserică pe 9 martie.

Cazurile de martiriu în grup nu indică izolarea comu­ni­tă­ţi­lor de martiri într-un elitism pse­udofrăţesc. Credinţa „comu­ni­­tăţii frăţeşti“ de martiri din Se­vastia, de pildă, este că „prin ha­rul lui Dumnezeu şi prin ru­gă­ciunile comune ale tuturor“ (Tes­tamentul Sfinţilor şi Slă­vi­ţi­lor patruzeci de martiri ai lui Hris­tos care s-au săvârşit în Se­­vastia TS, 1, 1. 4) – aşadar nu­mai susţinuţi de puterea co­mu­­nională a Duhului Sfânt şi de însuşirea acesteia de către co­munitatea eclesială – vor du­ce lupta în duhul lui Dum­nezeu şi al Bisericii, care îi in­spi­­ră în unitatea credinţei în Iisus Hristos. Sintagma „rugă­ciu­nile comune ale tuturor“ re­le­vă concomitent, în taina mar­t­i­­riului, comuniunea în cre­din­ţă a fraţilor martiri şi modul co­mu­­nitar de asumare a jertfei pen­tru Domnul, care conduce la împreuna-dobândire a ferici­rii veşnice (TS, 1, 5).

Comunitatea frăţească a ce­lor patruzeci de martiri din Se­vas­tia se constituie în jurul a doi dintre aceştia: Aetius şi Eu­ti­hie (TS, 1, 2). Uniţi în cre­din­ţă prin harul şi pronia divină, mem­brii comunităţii martirice pro­veniţi din regiuni diferite ex­peri­men­tea­ză în timpul su­pli­­ciului co­mu­niunea Duhului Sfânt, ca urmare a unicei lor iden­tităţi, dată de numele de creş­tin sau de mar­tiriul în nu­me­­le lui Hristos. În­tr-una dintre strofele primei cântări a Ca­no­nului din ziua de pră­z­nuire a mar­tirilor din Ar­me­­nia se afir­mă: „Toată numi­rea cea de pe pă­mânt lepădând, cei patruzeci de martiri au ales numirea ce du­pă numele lui Hris­tos, prin ca­re întru cele de sus acum vie­ţu­iesc“.

Modul în care martirii Îl sim­ţeau aproape pe Hristos se ve­de uneori tocmai din unele ex­presii care pot părea în­tâm­plă­toare, dar care revelează o pro­fundă con­ştiinţă a comuniunii şi identi­tăţii creştine. Aşa es­te, de exemplu, atunci când „cei patruzeci de fraţi şi colegi de închisoare“ se pre­zintă drept „cei patruzeci de î­n­­tem­ni­ţaţi ai Domnului Iisus Hristos“ (TS, 3, 4).

Autorii omiliilor la martiri ob­servă o identitate de nume în­tre martiri şi Domnul lor, o­da­­tă ce fiecare martir se reco­man­­dă: „Sunt creştin!“. Nume­le pe care îl au din naştere este schim­bat în funcţie de renaş­te­rea baptismală, aşa încât fie­ca­re din cei patruzeci de martiri a pre­luat numele Mântuitorului ob­ştesc pentru ca toţi să poarte u­nul şi acelaşi nume, după cum se­sizează Sfântul Vasile cel Ma­re şi Sfântul Grigorie al Nysei în omiliile lor la praz­ni­cul sfinţilor din Sevastia. Iden­ti­tatea asumată la unison sus­ţi­ne coeziunea martirică, iar comuniunea întru martiriu con­fir­mă apartenenţa la Hristos. De aceea, martirii cer prin tes­ta­­mentul lor ca, după execuţie, trupurile lor să fie depuse în acelaşi unic loc (TS, 1, 1.3-4).

În acelaşi timp, comuniunea în­temniţaţilor lui Hristos şi îm­pli­nirea martirică a voinţei di­vi­­ne pot inspira modul de a gân­di şi de a fi al creştinilor de ori­unde şi de oricând. Martiriul es­te exersat, chiar dacă nu sunt ameninţaţi direct de moar­te, de creştinii pentru care „iu­bi­­rea faţă de aproapele priveşte la dreptatea lui Dumnezeu“ (TS, 1, 6). Pentru comunitatea ca­re contemplă pilda martiriului celor patruzeci de sfinţi din Se­vastia, prioritar este a onora iu­birea, deoarece doar aşa sunt îm­plinite în interdependenţă so­lidaritatea frăţească şi legea lui Dumnezeu. Spiritul fratern al comuniunii eclesiale se reali­zea­ză în funcţie de intensifica­rea unităţii de credinţă şi viaţă în numele lui Iisus Hristos, con­form voinţei Unicului Pă­rin­te comun, şi nu în ordinea rela­ţii­lor firii (TS, 2, 1-4).

Pr. Nicolae-Cristian Câdă, Ziarul Lumina, 9 martie 2015

SEBASTE MARTYRS

Supliciile martirilor din Lyon şi Vienna (177), Smirna (250), Pa­lestina (310) şi Se­vastia (320) sunt exemplare pen­tru asumarea comunională a suferinţei şi a morţii. În toate a­ceste situaţii, grupurile de în­te­m­niţaţi se constituie după mo­delul comunităţilor creştine. Tem­niţa şi toate condiţiile de­ten­­ţiei devin, asemenea loca­şu­lui de slujire, polarizatoare ale unei împreună-vieţuiri centra­te liturgic. Ultima dintre comu­ni­­tăţile martirilor enumerate mai sus este sărbătorită de Biserică pe 9 martie.

Cazurile de martiriu în grup nu indică izolarea comu­ni­tă­ţi­lor de martiri într-un elitism pse­udofrăţesc. Credinţa „comu­ni­­tăţii frăţeşti“ de martiri din Se­vastia, de pildă, este că „prin ha­rul lui Dumnezeu şi prin ru­gă­ciunile comune ale tuturor“ (Tes­tamentul Sfinţilor şi Slă­vi­ţi­lor patruzeci de martiri ai lui Hris­tos care s-au săvârşit în Se­­vastia TS, 1, 1. 4) – aşadar nu­mai susţinuţi de puterea co­mu­­nională a Duhului Sfânt şi de însuşirea acesteia de către co­munitatea eclesială – vor du­ce lupta în duhul lui Dum­nezeu şi al Bisericii, care îi in­spi­­ră în unitatea credinţei în Iisus Hristos. Sintagma „rugă­ciu­nile comune ale tuturor“ re­le­vă concomitent, în taina mar­t­i­­riului, comuniunea în cre­din­ţă a fraţilor martiri şi modul co­mu­­nitar de asumare a jertfei pen­tru Domnul, care conduce la împreuna-dobândire a ferici­rii veşnice (TS, 1, 5).

Comunitatea frăţească a ce­lor patruzeci de martiri din Se­vas­tia se constituie în jurul a doi dintre aceştia: Aetius şi Eu­ti­hie (TS, 1, 2). Uniţi în cre­din­ţă prin harul şi pronia divină, mem­brii comunităţii martirice pro­veniţi din regiuni diferite ex­peri­men­tea­ză în timpul su­pli­­ciului co­mu­niunea Duhului Sfânt, ca urmare a unicei lor iden­tităţi, dată de numele de creş­tin sau de mar­tiriul în nu­me­­le lui Hristos. În­tr-una dintre strofele primei cântări a Ca­no­nului din ziua de pră­z­nuire a mar­tirilor din Ar­me­­nia se afir­mă: „Toată numi­rea cea de pe pă­mânt lepădând, cei patruzeci de martiri au ales numirea ce du­pă numele lui Hris­tos, prin ca­re întru cele de sus acum vie­ţu­iesc“.

Modul în care martirii Îl sim­ţeau aproape pe Hristos se ve­de uneori tocmai din unele ex­presii care pot părea în­tâm­plă­toare, dar care revelează o pro­fundă con­ştiinţă a comuniunii şi identi­tăţii creştine. Aşa es­te, de exemplu, atunci când „cei patruzeci de fraţi şi colegi de închisoare“ se pre­zintă drept „cei patruzeci de î­n­­tem­ni­ţaţi ai Domnului Iisus Hristos“ (TS, 3, 4).

Autorii omiliilor la martiri ob­servă o identitate de nume în­tre martiri şi Domnul lor, o­da­­tă ce fiecare martir se reco­man­­dă: „Sunt creştin!“. Nume­le pe care îl au din naştere este schim­bat în funcţie de renaş­te­rea baptismală, aşa încât fie­ca­re din cei patruzeci de martiri a pre­luat numele Mântuitorului ob­ştesc pentru ca toţi să poarte u­nul şi acelaşi nume, după cum se­sizează Sfântul Vasile cel Ma­re şi Sfântul Grigorie al Nysei în omiliile lor la praz­ni­cul sfinţilor din Sevastia. Iden­ti­tatea asumată la unison sus­ţi­ne coeziunea martirică, iar comuniunea întru martiriu con­fir­mă apartenenţa la Hristos. De aceea, martirii cer prin tes­ta­­mentul lor ca, după execuţie, trupurile lor să fie depuse în acelaşi unic loc (TS, 1, 1.3-4).

În acelaşi timp, comuniunea în­temniţaţilor lui Hristos şi îm­pli­nirea martirică a voinţei di­vi­­ne pot inspira modul de a gân­di şi de a fi al creştinilor de ori­unde şi de oricând. Martiriul es­te exersat, chiar dacă nu sunt ameninţaţi direct de moar­te, de creştinii pentru care „iu­bi­­rea faţă de aproapele priveşte la dreptatea lui Dumnezeu“ (TS, 1, 6). Pentru comunitatea ca­re contemplă pilda martiriului celor patruzeci de sfinţi din Se­vastia, prioritar este a onora iu­birea, deoarece doar aşa sunt îm­plinite în interdependenţă so­lidaritatea frăţească şi legea lui Dumnezeu. Spiritul fratern al comuniunii eclesiale se reali­zea­ză în funcţie de intensifica­rea unităţii de credinţă şi viaţă în numele lui Iisus Hristos, con­form voinţei Unicului Pă­rin­te comun, şi nu în ordinea rela­ţii­lor firii (TS, 2, 1-4).

Pr. Nicolae-Cristian Câdă, Ziarul Lumina, 9 martie 2015

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s