LA MULTI ANI ROMANIA!

TOLERANTA RELIGIOASA A ROMANILOR

…”In anul 1888, publicistul si carturarul italian Bruto Amante a tiparit la Roma o carte intitulata ”La Romania illustrata – Ricordi di viaggio (Romania ilustrata – Amintiri din calatorie). Desi 10 ani  mai tarziu i s-a tradus in romaneste lui Amante un opuscul, volumul la care ne referim, insumand 302 pagini, cu o bogata si sugestiva iconografie, este foarte putin cunoscut. Desi Bruto Amante isi redacteaza intr-un spirit si intr-un stil foarte personal – ecourile epocii romantice erau inca vii in 1888 – totusi paginile sale ne demonstreaza ca a consultat, privitor la tara noastra, surse de informatie serioase.

Afirmatiile sale sunt corecte, denota o documentare temeinica, rod – dupa cum insusi autorul o confirma – al mai multor calatorii la noi. Remarcabil este si faptul ca Amante nu priveste tanara Romanie moderna, cultura si civilizatia sa, prin prisma unui ”exotism” sau ”pitoresc levantin”,  cum au facut atatia calatori straini, ci ca pe o tara si ca un popor care mostenesc, conserva si continua traditia Imperiului Roman.

Autorul insusi insista, in 1888, asupra rolului de strajer al latinitatii la Portile Orientului care avea sa-i revina tarii noastre. Si putem spune ca ipoteza lui Amante a fost confirmata de istorie. El atragea atentia, pe urmele unor inaintasi, asupra expansiunii slavilor si germanilor in Europa in detrimentul populatiilor de limba si civilizatie romanica. Importanta ni se pare lucrarea lui Bruto Amante si pentru faptul ca releva caracterul romanesc al Transilvaniei si al locuitorilor sai in care autorul recunoaste o preponderenta etnica romaneasca. Semnificativ sub acest aspect este capitolul al 14 – lea al cartii, intitulat ” La rivoluzione di Horia (Episodo storica)”. In acelasi capitol gasim o eleocventa marturie privitoare la felul in care acest element romanesc majoritar este impilat, injosit de stapanitorii sai vremelnici care cautau sa-i impiedice accesul la civilizatie si cultura practicate in forme nationale si traditionale.

Exista insa in cartea lui Amante un capitol care atrage atentia atat prin titlu, cat si prin continutul sau: ” Al monte Athos. Religione a tolleranza religiosa”. Capitolul respectiv isi propune sa dea informatii – unui public italian, deci de confesiune catolica – asupra trasaturilor Ortodoxiei si asupra particularitatilor ei romanesti in special, dupa care se ocupa de toleranta pe care autorul o constata la noi – atat in trecutul istoric, cat si in actualitatea de la sfarsitul secolului al XIX – lea – fata de celelalte religii si culte religioase.

Amante, vorbind pe larg de aceasta tipica si larga intelegere confesionala, pune la inima o trasatura definitorie  a poporului nostru. Se stie ca la noi nu au existat razboaie, miscari sau conflicte generate de substrat religios. In acest timp, poporul roman a privit cu intelegere, fara dispret, dar si fara ispita, credintele sau ” legea” – imbratisata de altii. Desi a suferit necontenit de pe urma a  numeroase  incercari de prozelitism catolic, protestant sau musulman si a resimtit consecintele nu o data tragice, platite cu mari jertfe, ale acestor  ingerinte ale timpurilor trecute, poporul roman dreptcredincios nu a manifestat resentiment confesional.

Atitudinea sa a fost, in mod constant, una de adanc umanism: aceea de a vedea in orice om, indiferent de limba, de obiceiurile si de legea sa, o faptura a lui Dumnezeu. Asa s-a facut ca populatiile de alta credinta si-au putut desfasura in liniste cultul si dezvolta o cultura religioasa proprie. Cum spuneam, toleranta religioasa este o trasatura definitorie a poporului nostru si s-a manifestat neintrerupt la noi. O realitate mereu recunoscuta si chiar admirata de straini, cu atat mai mult cu cat ea este mai adanc intiparita in firea si mentalitatea romaneasca.

De aceea ne-am propus sa adaugam la lungul sir de marturii ale tolerantei religioase romanesti si aceasta lucrare uitata, semnata de Bruto Amante, autor al unei carti foarte putin cunoscute.  Iat deci cele scrise de el: ”Toleranta, inteleasa in sens absolut, este prerogativa romanilor(…).  In vremea luptelor de tot felul, multi straini s-au refugiat aici. Nu numai ca romanii nu au incercat sa faca vreo propaganda printre nou-veniti; dar le-au dat chiar si locasuri pentru a-si construi biserici, au facut chiar si danii acestor lacasuri.”

O alta remarca privind fenomenul tolerantei religioase consacra aspectul pe acre acesta il imbraca in Dobrogea realipita, in anul 1878, Romaniei. ”Din anul 1878 – scrie autorul – elementul musulman dainuia atunci cand am ajuns eu in regiune, inca puternic in satele din imprejurimi (imprejurimile Constantei). Fapt fara precedent, fiindca in vreme ce a disparut aproape in intregime din Bulgaria, acest element a socotit avantajoasa ramanerea in Dobrogea, desi fanatismul religios ii face pe unii dintre ei sa-i socoteasca niste caini pe crestini, desemnati totdeauna cu acest termen amabil de catre turci.

Dar turcii au la Constanta doua geamii cu obisnuitele minarete si sunt tratati cu cea mai mare toleranta de catre romani, ba chiar favorizati pe cat se poate, fapt care a impiedicat in parte emigrarile. Tot la Constanta exista si o capela destinata cultului celor 300 de catolici care locuiesc acolo, iar Statul, pe cheltuiala sa, a ridicat o mare biserica ortodoxa, pentru care a alocat mai bine de o jumatate de milion.

Relatia lui Bruto Amante, privitoare la aspectul tolerantei religioase romanesti, face de prisos orice comentariu.

(sursa: Calinic Argatu – Frumusetea lumii vazute).

 TOLERANTA RELIGIOASA A ROMANILOR

…”In anul 1888, publicistul si carturarul italian Bruto Amante a tiparit la Roma o carte intitulata ”La Romania illustrata – Ricordi di viaggio (Romania ilustrata – Amintiri din calatorie). Desi 10 ani ma5 tarziu i s-a tradus in romaneste lui Amante un opuscul, volumul la care ne referim, insumand 302 pagini, cu o bogata si sugestiva iconografie, este foarte putin cunoscut. Desi Bruto Amante isi redacteaza intr-un spirit si intr-un stil foarte personal – ecourile epocii romantice erau inca vii in 1888 – totusi paginile sale ne demonstreaza ca a consultat, privitor la tara noastra, surse de informatie serioase.

Afirmatiile sale sunt corecte, denota o documentare temeinica, rod – dupa cum insusi autorul o confirma – al mai multor calatorii la noi. Remarcabil este si faptul ca Amante nu priveste tanara Romanie moderna, cultura si civilizatia sa, prin prisma unui ”exotism” sau ”pitoresc levantin”,  cum au facut atatia calatori straini, ci ca pe o tara si ca un popor care mostenesc, conserva si continua traditia Imperiului Roman.

Autorul insusi insista, in 1888, asupra rolului de strajer al latinitatii la Portile Orientului care avea sa-i revina tarii noastre. Si putem spune ca ipoteza lui Amante a fost confirmata de istorie. El atragea atentia, pe urmele unor inaintasi, asupra expansiunii slavilor si germanilor in Europa in detrimentul populatiilor de limba si civilizatie romanica. Importanta ni se pare lucrarea lui Bruto Amante si pentru faptul ca releva caracterul romanesc al Transilvaniei si al locuitorilor sai in care autorul recunoaste o preponderenta etnica romaneasca. Semnificativ sub acest aspect este capitolul al 14 – lea al cartii, intitulat ” La rivoluzione di Horia (Episodo storica)”. In acelasi capitol gasim o eleocventa marturie privitoare la felul in care acest element romanesc majoritar este impilat, injosit de stapanitorii sai vremelnici care cautau sa-i impiedice accesul la civilizatie si cultura practicate in forme nationale si traditionale.

Exista insa in cartea lui Amante un capitol care atrage atentia atat prin titlu, cat si prin continutul sau: ” Al monte Athos. Religione a tolleranza religiosa”. Capitolul respectiv isi propune sa dea informatii – unui public italian, deci de confesiune catolica – asupra trasaturilor Ortodoxiei si asupra particularitatilor ei romanesti in special, dupa care se ocupa de toleranta pe care autorul o constata la noi – atat in trecutul istoric, cat si in actualitatea de la sfarsitul secolului al XIX – lea – fata de celelalte religii si culte religioase.

Amante, vorbind pe larg de aceasta tipica si larga intelegere confesionala, pune la inima o trasatura definitorie  a poporului nostru. Se stie ca la noi nu au existat razboaie, miscari sau conflicte generate de substrat religios. In acest timp, poporul roman a privit cu intelegere, fara dispret, dar si fara ispita, credintele sau ” legea” – imbratisata de altii. Desi a suferit necontenit de pe urma a  numeroase  incercari de prozelitism catolic, protestant sau musulman si a resimtit consecintele nu o data tragice, platite cu mari jertfe, ale acestor  ingerinte ale timpurilor trecute, poporul roman dreptcredincios nu a manifestat resentiment confesional.

Atitudinea sa a fost, in mod constant, una de adanc umanism: aceea de a vedea in orice om, indiferent de limba, de obiceiurile si de legea sa, o faptura a lui Dumnezeu. Asa s-a facut ca populatiile de alta credinta si-au putut desfasura in liniste cultul si dezvolta o cultura religioasa proprie. Cum spuneam, toleranta religioasa este o trasatura definitorie a poporului nostru si s-a manifestat neintrerupt la noi. O realitate mereu recunoscuta si chiar admirata de straini, cu atat mai mult cu cat ea este mai adanc intiparita in firea si mentalitatea romaneasca.

De aceea ne-am propus sa adaugam la lungul sir de marturii ale tolerantei religioase romanesti si aceasta lucrare uitata, semnata de Bruto Amante, autor al unei carti foarte putin cunoscute.  Iat deci cele scrise de el: ”Toleranta, inteleasa in sens absolut, este prerogativa romanilor(…).  In vremea luptelor de tot felul, multi straini s-au refugiat aici. Nu numai ca romanii nu au incercat sa faca vreo propaganda printre nou-veniti; dar le-au dat chiar si locasuri pentru a-si construi biserici, au facut chiar si danii acestor lacasuri.”

O alta remarca privind fenomenul tolerantei religioase consacra aspectul pe acre acesta il imbraca in Dobrogea realipita, in anul 1878, Romaniei. ”Din anul 1878 – scrie autorul – elementul musulman dainuia atunci cand am ajuns eu in regiune, inca puternic in satele din imprejurimi (imprejurimile Constantei). Fapt fara precedent, fiindca in vreme ce a disparut aproape in intregime din Bulgaria, acest element a socotit avantajoasa ramanerea in Dobrogea, desi fanatismul religios ii face pe unii dintre ei sa-i socoteasca niste caini pe crestini, desemnati totdeauna cu acest termen amabil de catre turci.

Dar turcii au la Constanta doua geamii cu obisnuitele minarete si sunt tratati cu cea mai mare toleranta de catre romani, ba chiar favorizati pe cat se poate, fapt care a impiedicat in parte emigrarile. Tot la Constanta exista si o capela destinata cultului celor 300 de catolici care locuiesc acolo, iar Statul, pe cheltuiala sa, a ridicat o mare biserica ortodoxa, pentru care a alocat mai bine de o jumatate de milion.

Relatia lui Bruto Amante, privitoare la aspectul tolerantei religioase romanesti, face de prisos orice comentariu.

(sursa: Calinic Argatu – Frumusetea lumii vazute).