Sf. Antipa de la Calapodesti

10 ianuarie

S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău, într-o familie de clerici. La Botez a primit numele de Alexandru-Luchian. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mânăstirii Căldăruşani. Aici va rămâne timp de 2 ani, după care va pleca la Sfântul Munte, dornic de desăvârşire.

În Athos se va opri la Schitul Lacu, unde va fi tuns călugăr. Acest schit era renumit pentru asprimea vieţii idioritmice pe care o duceau monahii. În această rânduială va petrece şi Cuviosul, însă în inima lui creştea în continuu dorinţa de desăvârşire. Ca urmare, după 15 ani de vieţuire la acest schit, Cuviosul se va muta la mânăstirea Esfigmen, una dintre cele mai vechi mânăstiri ale Sfântului Munte. Aici va sta timp de patru ani, perioadă în care el va primi marele şi îngerescul chip, sub numele de Antim. Tot în această perioadă, Antim va fi hirotonit diacon.

Astfel, după aproape două decenii de la sosirea sa în Athos, Antim ajunsese cunoscut ca un părinte îmbunătăţit, mare sihastru şi iubitor al Rugăciunii lui Iisus. Nedorind însă slava şi lauda oamenilor, în 1860, luând binecuvântare, părăseşte Athosul şi se reîntoarce în Moldova, vieţuind în mânăstirile din preajma Iaşului. Aici însă nu va rămâne multă vreme, datorită tulburărilor provocate de mulţimile de credincioşi care auziseră despre el şi veneau la el, cerând ajutor şi sfat.

Va pleca spre ţinuturile Rusiei, şi va poposi la Lavra Pecerska, ce era pentru credincioşii ruşi un nou Ierusalim. De aici va merge în nord, iar în anul 1865 va poposi la mânăstirea Valaam, unde se va şi stabili, văzând buna rânduială de aici. Aici va petrece timp de 17 ani, perioadă în care s-a învrednicit şi de harul Preoţiei, datorită şi multelor sale calităţi duhovniceşti. Numele şi faptele sale minunate se vor răspândi cu repeziciune în nordul Rusiei, ceea ce va avea ca efect mulţimi de credincioşi veniţi în pelerinaj la Valaam, pentru a putea vorbi cu alesul lui Dumnezeu. El se va învrednici şi de daruri minunate, precum cele ale profeţiei şi vederii cu duhul.

După o îndelungată viaţă petrecută în nevoinţe călugăreşti, ieroschimonahul Antipa îşi va da viaţa în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882, la vârsta de 66 de ani, şi va fi înmormântat în gropniţa de obşte a mânăstirii.

Datorită faimei sfinţeniei, de care Cuviosul se bucura încă din viaţă, un ucenic al său, ieromonahul Pimen va scrie în 1883 Viaţa Cuviosului Antim. În anul 1906, călugării de la Sfântul Munte, care-l cunoscuseră pe Cuvios, l-au trecut pe acesta în rândurile sfinţilor, în cărţile lor de cult. Acest fapt are pentru noi o semnificaţie deosebită, deoarece el este singurul călugăr atonit român, care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice, ceea ce constituie şi un temei pentru recunoaşterea sfinţeniei sale de către biserica strămoşească.

Prin faptele sale, Cuviosul Antipa a fost un mărturisitor al Domnului nostru Iisus Hristos, un iscusit lucrător al Rugăciunii inimii şi un ales ostaş al lui Hristos. Prezenţa lui în calendar cinsteşte în acelaşi timp şi poporul şi Biserica noastră, pentru care el s-a rugat, povăţuindu-i pe cei care i-au cerut sfatul să nu înceteze a le iubi.10 ianuarie

S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău, într-o familie de clerici. La Botez a primit numele de Alexandru-Luchian. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mânăstirii Căldăruşani. Aici va rămâne timp de 2 ani, după care va pleca la Sfântul Munte, dornic de desăvârşire.

În Athos se va opri la Schitul Lacu, unde va fi tuns călugăr. Acest schit era renumit pentru asprimea vieţii idioritmice pe care o duceau monahii. În această rânduială va petrece şi Cuviosul, însă în inima lui creştea în continuu dorinţa de desăvârşire. Ca urmare, după 15 ani de vieţuire la acest schit, Cuviosul se va muta la mânăstirea Esfigmen, una dintre cele mai vechi mânăstiri ale Sfântului Munte. Aici va sta timp de patru ani, perioadă în care el va primi marele şi îngerescul chip, sub numele de Antim. Tot în această perioadă, Antim va fi hirotonit diacon.

Astfel, după aproape două decenii de la sosirea sa în Athos, Antim ajunsese cunoscut ca un părinte îmbunătăţit, mare sihastru şi iubitor al Rugăciunii lui Iisus. Nedorind însă slava şi lauda oamenilor, în 1860, luând binecuvântare, părăseşte Athosul şi se reîntoarce în Moldova, vieţuind în mânăstirile din preajma Iaşului. Aici însă nu va rămâne multă vreme, datorită tulburărilor provocate de mulţimile de credincioşi care auziseră despre el şi veneau la el, cerând ajutor şi sfat.

Va pleca spre ţinuturile Rusiei, şi va poposi la Lavra Pecerska, ce era pentru credincioşii ruşi un nou Ierusalim. De aici va merge în nord, iar în anul 1865 va poposi la mânăstirea Valaam, unde se va şi stabili, văzând buna rânduială de aici. Aici va petrece timp de 17 ani, perioadă în care s-a învrednicit şi de harul Preoţiei, datorită şi multelor sale calităţi duhovniceşti. Numele şi faptele sale minunate se vor răspândi cu repeziciune în nordul Rusiei, ceea ce va avea ca efect mulţimi de credincioşi veniţi în pelerinaj la Valaam, pentru a putea vorbi cu alesul lui Dumnezeu. El se va învrednici şi de daruri minunate, precum cele ale profeţiei şi vederii cu duhul.

După o îndelungată viaţă petrecută în nevoinţe călugăreşti, ieroschimonahul Antipa îşi va da viaţa în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882, la vârsta de 66 de ani, şi va fi înmormântat în gropniţa de obşte a mânăstirii.

Datorită faimei sfinţeniei, de care Cuviosul se bucura încă din viaţă, un ucenic al său, ieromonahul Pimen va scrie în 1883 Viaţa Cuviosului Antim. În anul 1906, călugării de la Sfântul Munte, care-l cunoscuseră pe Cuvios, l-au trecut pe acesta în rândurile sfinţilor, în cărţile lor de cult. Acest fapt are pentru noi o semnificaţie deosebită, deoarece el este singurul călugăr atonit român, care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice, ceea ce constituie şi un temei pentru recunoaşterea sfinţeniei sale de către biserica strămoşească.

Prin faptele sale, Cuviosul Antipa a fost un mărturisitor al Domnului nostru Iisus Hristos, un iscusit lucrător al Rugăciunii inimii şi un ales ostaş al lui Hristos. Prezenţa lui în calendar cinsteşte în acelaşi timp şi poporul şi Biserica noastră, pentru care el s-a rugat, povăţuindu-i pe cei care i-au cerut sfatul să nu înceteze a le iubi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s