Sf. Ilie

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Prooroc Ilie era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Proorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu prin feciorie, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte.

Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplul mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva, care mai exista și astăzi, și unde a trăit și ‎Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse de toate înaintea Proorocului și îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale: la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și ulciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el si după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit, chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față (cf. Matei 17). Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multa autoritate. Se spune că, simțind el că zilele pe pământ sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost Ilie între oameni, încât Domnul l-a mutat din viața aceasta pământească la viața cea cerească fără a trece prin poarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă de cai.La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Prooroc Ilie era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Proorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu prin feciorie, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte.

Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplul mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva, care mai exista și astăzi, și unde a trăit și ‎Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse de toate înaintea Proorocului și îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale: la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și ulciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el si după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit, chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față (cf. Matei 17). Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multa autoritate. Se spune că, simțind el că zilele pe pământ sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost Ilie între oameni, încât Domnul l-a mutat din viața aceasta pământească la viața cea cerească fără a trece prin poarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă de cai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s