MERCURIE, SFÂNTUL CELOR DOUĂ SĂBII

În vizită prin Vechiul Cairo, cartier din capitala Egiptului creştin, la Biserica „Abu- Seifein”, în faţa mai multor pelerini de diferite naţii şi confesiuni, ghidul derula povestea unei vieţi care a traversat vuietul vremurilor potrivnice cu capul sus şi fără nici un compromis.

La întrebarea: „Este cineva român?”, am răs­puns în mod firesc: „Da”. „Ei bine, mi-a spus, Sfântul Mercurie este înrudit cu tine, călătorule, prin origine, dar şi prin credinţa în Dumnezeu”. Răsfoind, cu pre­ţu­i­re şi afecţiune, una dintre cărţile expuse, scrisă în limba engleză, aveam să remarc acest lucru: Abu-Seifein s-a născut în „cuibul de vulturi” al sciţilor, pe teritoriul de astăzi al României. Fe­ri­cită şi binecuvântată mi-a fost întâlnirea cu încă un învingător în lupta cu timpul şi cu timpu­ri­le, cu vremea şi vremurile, dar mai ales cu viaţa şi, nu în ulti­mul rând, cu moartea.

Mercurie, martirul scit, a învins secolele, biruind şi mileniile. Un sfânt mucenic în care a rodit sămânţa Evangheliei a­run­cată în ogorul arid al Sciţiei, şi apoi ridicat, prin credinţă şi har de sus, la cel mai înalt sentiment uman, acela al iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, la care ajung doar marii luptători, ce văd sacrificiul propriu drept cea mai necesară şi singura datorie. Ar fi bine dacă noi, ro­mâ­nii, am fi conştienţi că ne în­ru­dim cu Sfântul Mercurie, Abu-Seifeinul egiptenilor, şi l-am pre­ţui mai mult, ca pe o comoară, aşa cum este de fapt.

Suntem prea săraci

Marele Martir Mercurie a luat cununa muceniciei la vârsta de 25 de ani. Datele oferite de sursele patristice nu dau prea mare importanţă locului său de baştină, de aceea uneori este semnalat în mod eronat. Nu la fel se întâmplă cu persoana sa în Egiptul creştin, unde este aşa cum e la noi Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva. Înalt şi sub­ţi­rel, cu ochii blânzi, poartă, anu­me pentru a se vedea, două să­bii, cu înţelepciune, drept şi se­nin, ca sciţii, „cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci”, asupra cărora părintele istoriei, He­ro­dot, zăboveşte îndelung în car­tea a IV-a a Istoriilor sale.

Sciţii au venit pe meleagurile de astăzi dinspre răsărit (Cas­pica-Oxus), poporul vechi al sciţilor, ocupând în secolul al IX-lea î.Hr. regiunea Moldovei de azi, pe teritoriul de pe câmpia Du­nă­rii şi în Dobrogea, în locul cimerienilor aşezaţi aici încă din timpurile preistorice. În calendarul Bisericii Copte, Mercurie apare sub numele de Abu-Seifein, ceea ce în limba arabă se traduce prin „purtătorul celor două să­bii”, sau Philopather. Acest nu­me de pe urmă, de origine grecească, înseamnă „dragostea ta­tălui” şi vine de la Patyr („tată”) şi Philo („dragoste”).

Bunicul sfântului a avut o descoperire dumnezeiască

Familia sa se ocupa cu vânatul animalelor, trăind practic de pe urma acestei îndeletniciri. Tradiţia Bisericii Copte spune că la o vânătoare, tatăl său, pe nume Yares, împreună cu bu­ni­cul Sfântului Mercurie s-au speriat de moarte atunci când au fost atacaţi de o fiară sălbatică nemaiîntâlnită. Căzut la pă­mânt, în stare de leşin, Yares avu o vedenie: în faţa ochilor săi apăru un briliant şi apoi auzi o voce care i se adresă astfel: „Ya­res, eu sunt Dumnezeul tău care te iubeşte. Ştiu că ai o inimă bună şi că de aceea urăşti să te închini idolilor. Vreau să-ţi spun că fiul tău, Philopater, va fi ca un copac roditor şi din acest motiv te voi binecuvânta pe tine şi pe femeia ta. Philopater va fi mar­torul meu şi el va fi defăimat pentru credinţa sa în Mine”.

Creştinarea întregii familii

După un timp, profeţia se împlini şi astfel Yares deveni Noah sau Noe, soţia sa – Sa­phi­na, iar copilul lor, Philopater, primi, asemenea părinţilor săi, un nou nume la botez, respectiv Mercurie. Cum auzi de schimbarea lor, guvernatorul acelei regiuni ordonă întemniţarea lor într-o cuşcă cu animale. În a­ce­laşi moment, barbarii atacară o­ra­­şul, iar tatăl său, care era unul dintre comandanţii oştii, ceru să lupte împotriva acesto­ra. Cade prizonier în luptă şi este dus departe de locurile natale, rămânând în slujba barba­ri­lor timp de 17 luni. Când ostilităţile se încheiară, Yares se întoarse în oraşul său, însă la scurt timp este chemat la Dom­nul. Du­pă neaşteptata dispariţie a lui Yares, Mercurie ia lo­cul ta­tă­lui său. Urmaş al viteji­lor sciţi, în mijlocul cărora şi-a pe­tre­­cut copilăria şi de unde a co­bo­rât, el ia conducerea arma­tei, revenindu-i misiunea de a lupta împotriva barbarilor. Le­gi­u­nea în care era ostaş Mercurie se numea Martenses şi se afla sub stă­pânirea lui Satumin.

Sabie de la Arhanghelul Mihail

După şapte zile de lupte în­ver­şunate, Mercurie primeşte în dar de la Voievodul oştilor în­ge­reşti, Sfântul Arhanghel Mihail, o sabie strălucitoare. Sfântul Ar­hanghel îi mai spuse: „Mercurie, alesul Domnului, ia această sabie, luptă în numele Domnului şi nu uita că, dacă vei învinge, acest lucru se datorează numai Domnului!” Şi astfel Mercurie ţinu într-o mână sabia sa, iar în cealaltă o puse pe cea primită de la Arhanghelul Mihail. Acesta este şi secretul sau, mai bine zis, motivul pentru care Sfântul Mercurie este reprezentat cu două săbii în iconografia creş­tină egipteană. Ieşind în­vin­gător în luptă, Mercurie îl uimi plăcut pe împăratul Deciu, care îl onoră cu titlul de arhistrateg, adică general sau voievod, dar şi cu câteva medalii.

„Sunt de neam scit”

Împăratul a zis: „Spune nouă neamul tău şi patria”. Sfântul a răspuns: „Dacă vrei să ştii neamul meu şi patria, îţi voi spune; pe tatăl meu l-a chemat Noah, de neam scit, şi a ostăşit în oastea martionilor; iar patria mea, către care merg cu sârguinţă, este Ierusalimul cel de sus, care este cetatea Împăratului Celui ceresc”. Din cauza acestui răspuns, lui Mercurie avea să i se „strunjească” trupul, a­târ­nând deasupra focului. Grele patimi! Căci, spun cărţile sfinte, sângele care curgea din ranele sale stingea focul; iar sfântul toate le răbda cu vitejie. Fă­cân­du-se noapte, un înger al Dom­nului a grăit către dânsul: „Pace ţie, bunule pătimitor!”, şi l-a tămăduit pe el de răni. Iar sfântul, simţind în sine putere, s-a sculat sănătos” şi a mulţumit lui Dumnezeu, Celui ce l-a cercetat prin îngerul Său.

Celelalte suferinţe

Atunci a poruncit împăratul să-l muncească iarăşi cu foc şi cu bătăi. Sfântul fiind bătut şi ars cu foc, ieşea bună mireasmă din trupul lui cel ars. Iar mucenicul răbda cu atâta vitejie, încât n-a strigat, n-a suspinat, nici n-a oftat, aşa că se mirau toti de răb­darea lui. Deci, împăratul a po­runcit să-l spânzure cu capul în jos şi să-i lege o piatră mare de grumaji ca, fiind sugrumat de gre­u­tatea pietrei, să moară. Iar mucenicul fiind întărit cu darul lui Dumnezeu, a rămas multă vreme viu în acea muncă.

Să fie învăţătură de minte pentru creştini

Văzând împăratul pe mu­ce­nic că nu se pleacă nicidecum spre voia lui, şi acum nemai­a­vând vreme să-l muncească mai mult, pentru că se sârguia degrab a merge la Roma, a dat a­su­pra lui porunca cea din urmă, astfel: „Mercurie, care a socotit drept nimic zeii noştri şi a de­făi­mat cinstita poruncă a blândeţei noastre, porunceşte stăpânirea noastră să-l ducă în ţara Ca­pa­dochiei şi acolo să-i taie capul spre învăţătura multora”. I-a fost astfel tăiat capul în ziua de 25 noiembrie. „Iar a doua zi după tăierea sfântului s-a aflat trupul lui alb ca ză­pa­da şi ieşea dintr-însul bună mireasmă de mir de mult preţ şi tămâie. Pentru o minune ca aceea, mulţi au crezut în Hristos. Apoi, sfântul trup a fost pus cu cinste la loc însemnat, care dădea multe tă­mă­duiri celor bolnavi”, spun Vieţile Sfinţilor. Aceasta este povestea cea adevărată a lui Abu-Seifein, care merită citită şi păstrată în tainiţa sfântă a sufletelor noastre. Povestea ade­vă­ra­tă a luptătorului cu două să­bii, care seamănă atât de bine cu sufletul omului şi plaiului mioritic.

În tradiţia egipteană

Multe biserici din Egipt sunt închinate acestui mare sfânt, iar cea mai veche şi mai cunoscută dintre acestea a fost construită în secolul al VI-lea şi se află în Vechiul Cairo. Această biserică este folosită la slujbe doar o singură dată pe an, în Săptămâna Mare a Postului Paştilor. Se află în apropiere de Moscheea Amr, în afara cetăţii Babilonului.

Sfântul Mercurie este cunoscut în tradiţia egipteană coptă ca sfânt „al celor două săbii”. Tradiţia afirmă că el a primit o sabie de la un înger pentru a lupta împotriva barbarilor. După martiriul său, a apărut la Iulian Apostatul în timpul unei bătălii împotriva perşilor şi l-a străpuns cu o sabie. Sfântul Mercurie este reprezentat în arta coptă ca un ostaş călare, ţinând în mâini două săbii.

Ziarul Lumina

În vizită prin Vechiul Cairo, cartier din capitala Egiptului creştin, la Biserica „Abu- Seifein”, în faţa mai multor pelerini de diferite naţii şi confesiuni, ghidul derula povestea unei vieţi care a traversat vuietul vremurilor potrivnice cu capul sus şi fără nici un compromis.

La întrebarea: „Este cineva român?”, am răs­puns în mod firesc: „Da”. „Ei bine, mi-a spus, Sfântul Mercurie este înrudit cu tine, călătorule, prin origine, dar şi prin credinţa în Dumnezeu”. Răsfoind, cu pre­ţu­i­re şi afecţiune, una dintre cărţile expuse, scrisă în limba engleză, aveam să remarc acest lucru: Abu-Seifein s-a născut în „cuibul de vulturi” al sciţilor, pe teritoriul de astăzi al României. Fe­ri­cită şi binecuvântată mi-a fost întâlnirea cu încă un învingător în lupta cu timpul şi cu timpu­ri­le, cu vremea şi vremurile, dar mai ales cu viaţa şi, nu în ulti­mul rând, cu moartea.

Mercurie, martirul scit, a învins secolele, biruind şi mileniile. Un sfânt mucenic în care a rodit sămânţa Evangheliei a­run­cată în ogorul arid al Sciţiei, şi apoi ridicat, prin credinţă şi har de sus, la cel mai înalt sentiment uman, acela al iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, la care ajung doar marii luptători, ce văd sacrificiul propriu drept cea mai necesară şi singura datorie. Ar fi bine dacă noi, ro­mâ­nii, am fi conştienţi că ne în­ru­dim cu Sfântul Mercurie, Abu-Seifeinul egiptenilor, şi l-am pre­ţui mai mult, ca pe o comoară, aşa cum este de fapt.

Suntem prea săraci

Marele Martir Mercurie a luat cununa muceniciei la vârsta de 25 de ani. Datele oferite de sursele patristice nu dau prea mare importanţă locului său de baştină, de aceea uneori este semnalat în mod eronat. Nu la fel se întâmplă cu persoana sa în Egiptul creştin, unde este aşa cum e la noi Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva. Înalt şi sub­ţi­rel, cu ochii blânzi, poartă, anu­me pentru a se vedea, două să­bii, cu înţelepciune, drept şi se­nin, ca sciţii, „cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci”, asupra cărora părintele istoriei, He­ro­dot, zăboveşte îndelung în car­tea a IV-a a Istoriilor sale.

Sciţii au venit pe meleagurile de astăzi dinspre răsărit (Cas­pica-Oxus), poporul vechi al sciţilor, ocupând în secolul al IX-lea î.Hr. regiunea Moldovei de azi, pe teritoriul de pe câmpia Du­nă­rii şi în Dobrogea, în locul cimerienilor aşezaţi aici încă din timpurile preistorice. În calendarul Bisericii Copte, Mercurie apare sub numele de Abu-Seifein, ceea ce în limba arabă se traduce prin „purtătorul celor două să­bii”, sau Philopather. Acest nu­me de pe urmă, de origine grecească, înseamnă „dragostea ta­tălui” şi vine de la Patyr („tată”) şi Philo („dragoste”).

Bunicul sfântului a avut o descoperire dumnezeiască

Familia sa se ocupa cu vânatul animalelor, trăind practic de pe urma acestei îndeletniciri. Tradiţia Bisericii Copte spune că la o vânătoare, tatăl său, pe nume Yares, împreună cu bu­ni­cul Sfântului Mercurie s-au speriat de moarte atunci când au fost atacaţi de o fiară sălbatică nemaiîntâlnită. Căzut la pă­mânt, în stare de leşin, Yares avu o vedenie: în faţa ochilor săi apăru un briliant şi apoi auzi o voce care i se adresă astfel: „Ya­res, eu sunt Dumnezeul tău care te iubeşte. Ştiu că ai o inimă bună şi că de aceea urăşti să te închini idolilor. Vreau să-ţi spun că fiul tău, Philopater, va fi ca un copac roditor şi din acest motiv te voi binecuvânta pe tine şi pe femeia ta. Philopater va fi mar­torul meu şi el va fi defăimat pentru credinţa sa în Mine”.

Creştinarea întregii familii

După un timp, profeţia se împlini şi astfel Yares deveni Noah sau Noe, soţia sa – Sa­phi­na, iar copilul lor, Philopater, primi, asemenea părinţilor săi, un nou nume la botez, respectiv Mercurie. Cum auzi de schimbarea lor, guvernatorul acelei regiuni ordonă întemniţarea lor într-o cuşcă cu animale. În a­ce­laşi moment, barbarii atacară o­ra­­şul, iar tatăl său, care era unul dintre comandanţii oştii, ceru să lupte împotriva acesto­ra. Cade prizonier în luptă şi este dus departe de locurile natale, rămânând în slujba barba­ri­lor timp de 17 luni. Când ostilităţile se încheiară, Yares se întoarse în oraşul său, însă la scurt timp este chemat la Dom­nul. Du­pă neaşteptata dispariţie a lui Yares, Mercurie ia lo­cul ta­tă­lui său. Urmaş al viteji­lor sciţi, în mijlocul cărora şi-a pe­tre­­cut copilăria şi de unde a co­bo­rât, el ia conducerea arma­tei, revenindu-i misiunea de a lupta împotriva barbarilor. Le­gi­u­nea în care era ostaş Mercurie se numea Martenses şi se afla sub stă­pânirea lui Satumin.

Sabie de la Arhanghelul Mihail

După şapte zile de lupte în­ver­şunate, Mercurie primeşte în dar de la Voievodul oştilor în­ge­reşti, Sfântul Arhanghel Mihail, o sabie strălucitoare. Sfântul Ar­hanghel îi mai spuse: „Mercurie, alesul Domnului, ia această sabie, luptă în numele Domnului şi nu uita că, dacă vei învinge, acest lucru se datorează numai Domnului!” Şi astfel Mercurie ţinu într-o mână sabia sa, iar în cealaltă o puse pe cea primită de la Arhanghelul Mihail. Acesta este şi secretul sau, mai bine zis, motivul pentru care Sfântul Mercurie este reprezentat cu două săbii în iconografia creş­tină egipteană. Ieşind în­vin­gător în luptă, Mercurie îl uimi plăcut pe împăratul Deciu, care îl onoră cu titlul de arhistrateg, adică general sau voievod, dar şi cu câteva medalii.

„Sunt de neam scit”

Împăratul a zis: „Spune nouă neamul tău şi patria”. Sfântul a răspuns: „Dacă vrei să ştii neamul meu şi patria, îţi voi spune; pe tatăl meu l-a chemat Noah, de neam scit, şi a ostăşit în oastea martionilor; iar patria mea, către care merg cu sârguinţă, este Ierusalimul cel de sus, care este cetatea Împăratului Celui ceresc”. Din cauza acestui răspuns, lui Mercurie avea să i se „strunjească” trupul, a­târ­nând deasupra focului. Grele patimi! Căci, spun cărţile sfinte, sângele care curgea din ranele sale stingea focul; iar sfântul toate le răbda cu vitejie. Fă­cân­du-se noapte, un înger al Dom­nului a grăit către dânsul: „Pace ţie, bunule pătimitor!”, şi l-a tămăduit pe el de răni. Iar sfântul, simţind în sine putere, s-a sculat sănătos” şi a mulţumit lui Dumnezeu, Celui ce l-a cercetat prin îngerul Său.

Celelalte suferinţe

Atunci a poruncit împăratul să-l muncească iarăşi cu foc şi cu bătăi. Sfântul fiind bătut şi ars cu foc, ieşea bună mireasmă din trupul lui cel ars. Iar mucenicul răbda cu atâta vitejie, încât n-a strigat, n-a suspinat, nici n-a oftat, aşa că se mirau toti de răb­darea lui. Deci, împăratul a po­runcit să-l spânzure cu capul în jos şi să-i lege o piatră mare de grumaji ca, fiind sugrumat de gre­u­tatea pietrei, să moară. Iar mucenicul fiind întărit cu darul lui Dumnezeu, a rămas multă vreme viu în acea muncă.

Să fie învăţătură de minte pentru creştini

Văzând împăratul pe mu­ce­nic că nu se pleacă nicidecum spre voia lui, şi acum nemai­a­vând vreme să-l muncească mai mult, pentru că se sârguia degrab a merge la Roma, a dat a­su­pra lui porunca cea din urmă, astfel: „Mercurie, care a socotit drept nimic zeii noştri şi a de­făi­mat cinstita poruncă a blândeţei noastre, porunceşte stăpânirea noastră să-l ducă în ţara Ca­pa­dochiei şi acolo să-i taie capul spre învăţătura multora”. I-a fost astfel tăiat capul în ziua de 25 noiembrie. „Iar a doua zi după tăierea sfântului s-a aflat trupul lui alb ca ză­pa­da şi ieşea dintr-însul bună mireasmă de mir de mult preţ şi tămâie. Pentru o minune ca aceea, mulţi au crezut în Hristos. Apoi, sfântul trup a fost pus cu cinste la loc însemnat, care dădea multe tă­mă­duiri celor bolnavi”, spun Vieţile Sfinţilor. Aceasta este povestea cea adevărată a lui Abu-Seifein, care merită citită şi păstrată în tainiţa sfântă a sufletelor noastre. Povestea ade­vă­ra­tă a luptătorului cu două să­bii, care seamănă atât de bine cu sufletul omului şi plaiului mioritic.

În tradiţia egipteană

Multe biserici din Egipt sunt închinate acestui mare sfânt, iar cea mai veche şi mai cunoscută dintre acestea a fost construită în secolul al VI-lea şi se află în Vechiul Cairo. Această biserică este folosită la slujbe doar o singură dată pe an, în Săptămâna Mare a Postului Paştilor. Se află în apropiere de Moscheea Amr, în afara cetăţii Babilonului.

Sfântul Mercurie este cunoscut în tradiţia egipteană coptă ca sfânt „al celor două săbii”. Tradiţia afirmă că el a primit o sabie de la un înger pentru a lupta împotriva barbarilor. După martiriul său, a apărut la Iulian Apostatul în timpul unei bătălii împotriva perşilor şi l-a străpuns cu o sabie. Sfântul Mercurie este reprezentat în arta coptă ca un ostaş călare, ţinând în mâini două săbii.

Ziarul Lumina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s