[:ro]Postul Sfintelor Paști
Anul acesta Învierea Domnului se prăznuiește pe 8 aprilie. Postul cel Mare premergător Învierii Domnului începe astăzi, 19 februarie și se încheie pe 7 aprilie.
La sfârșitul celui de-al treilea secol, Postul Mare a fost împărțit în două: Postul prepascal, cunoscut sub numele de Postul Păresimilor (40 de zile) care ținea până în Duminica Floriilor și Postul Paștilor (Postul pascal) care ținea o săptămână, începând cu Duminica Floriilor și încheindu-se cu Duminica Învierii Domnului.
În urma Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Răsărit a stabilit ca durata postului să fie de șapte săptămâni, durată care a rămas valabilă până în zilele noastre.
În această perioadă nu se fac nunți. Este o perioadă în care creștinii manifestă o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animală și se înalță sufletește prin rugăciunea însoțită mereu de faptele cele bune.
Se dezleagă la pește de Buna Vestire (25 martie) și în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (de Florii), pe 1 aprilie, iar în biserica noastră, pentru bucuria Hramului, în 9 martie, ziua de prăzniure a Sfinților Patruzeci de Mucenici din Sevastia Armeniei.
Pe toată durata Postului Mare vom auzi Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul care, rostită cu înţelegere şi simţire, ea preface şi înnoieşte întreaga viaţă sufletească. Stăruind asupra cuprinsului ei, vom descoperi o întreagă teologie a pocăinţei:
”Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al găririi în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău..
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!
Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!”
Rugăciunea Sfântului Efrem rezumă, într-un fel unic şi minunat, tot ceea ce este duhovniceşte necesar pentru desăvârşirea sufletească și trupească a omului şi reprezintă o măsură de cercetare a nevoinţelor noastre din această perioadă, dar şi din toată vremea vieţii noastre pământeşti.
Cu binecuvântare,
_______________________
Pr. Florian Ene
647-338-6077
_______________________[:]