[:ro] Iubiți credincioși, Cu ocazia sărbătoririi Hramului Bisericii noastre, Sfinții Patruzeci de Mucenici din Sevastia Armeniei - Aurora, și a slujbei speciale de la Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul, din Toronto, pentru Pomenirea celor ce au suferit în închisorile comuniste, în perioada 9-11 martie vom avea vizita Înalt Preasfințitului Părinte, Arhiepiscopul Nathaniel, după următorul program: - … Continuă să citești

[:ro]Iubiți credincioși, În perioada Postului Mare, biserica noastră va fi deschisă pentru dumneavoastră după cum urmează: Miercuri, 28 februarie: de la 7:00 pm - Liturghia Darurilor mai-înainte sfințite; Sâmbătă, 3 martie: de la 9:30 am - Taina Sfintei Spovedanii (mărturisirea înainte de Sfânta Împărtășanie); Duminică, 4 martie: de la 9:30 am - Sfânta Liturghie și … Continuă să citești

[:ro]Postul Sfintelor Paști Anul acesta Învierea Domnului se prăznuiește pe 8 aprilie. Postul cel Mare premergător Învierii Domnului începe astăzi, 19 februarie și se încheie pe 7 aprilie. La sfârșitul celui de-al treilea secol, Postul Mare a fost împărțit în două: Postul prepascal, cunoscut sub numele de Postul Păresimilor (40 de zile) care ținea până … Continuă să citești

[:ro]Stimați membri ai Parohiei "Sfinții Patruzeci de Mucenici" din Aurora, Cu binecuvântarea IPS Nathaniel, Arhiepiscopul nostru, în data de Duminică, 4 Martie 2018, după săvârșirea Sfintei Liturghii, va avea loc în biserica noastră Adunarea Generală a Membrilor Parohiei. Sunt invitați să participe la această ședință anuală toți membri cotizanți ai parohiei noastre. Este o ședință … Continuă să citești

[:ro]Iubiți credincioși, Sâmbătă, 17 Februarie, începând cu orele 9:30 am, la Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul din Toronto va fi adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului Izvorâtoare de Mir din Hawaii. Adresa bisericii este: 100 Old Orchard Grove (St.Timothy Anglican Church) Toronto, Ontario, M5M 2E2 Aveți mai jos legatura/link-ul la acest eveniment și detalii despre Sfânta … Continuă să citești