Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut în Basarabi, un sat din sudul Dunării, Bulgaria de astăzi, în secolul al XIII-lea. Sfântul Dimitrie a dus din fragedă pruncie o viață virtuoasă, în post și rugăciune; într-o zi, pe când se dusese cu oile la păscut, a călcat pe un cuib acoperit de ierburi și a strivit puișorii care se aflau în el. Profund mâhnit, s-a hotărât, spre pocăință, să lase desculț timp de trei ani, fie iarnă, fie vară, piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el a fi ca o crimă.
A intrat de tânăr într-o mănăstire zidită într-o peşteră apropiată locurilor natale. Nu ştim cât timp s-a nevoit în această peşteră şi nici când a trecut la cele veşnice. Tradiţia spune că înainte de a muri, s-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului Lom. Moaştele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă care pătimea de duh necurat a avut o revelaţie: i s-a arătat Sfântul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: „Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”. Părinţii merg la locul indicat în vis, lângă râul Lom şi găsesc trupul neputrezit al sfântului între două pietre.
Moaştele Sfântului Dimitrie au fost aşezate în biserica din Basarabi. Au rămas aici până în anul 1774, când generalul rus Petru Saltâcov le dăruieşte lui Hagi Dimitrie, un negustor de origine macedoromană. Precizăm că generalul avea de gând să le ducă în Rusia, dar la insistenţele boierului Hagi Dimitrie, le-a lăsat închinătorilor de aici. Ele au fost aşezate cu cinste în actuala Catedrală patriarhală din Bucureşti, pe 13 iulie 1774, sub păstorirea mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787), în timpul ocupaţiei ruseşti a Ţării Româneşti (1769-1774).
După ce moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie au fost aşezate în Catedrala Mitropoliei, în anul 1774, ocrotitorul Bucureştilor devine Sfântul Dimitrie cel Nou, având ca zi de prăznuire data de 27 octombrie.
Din anul sosirii sale în ţara noastră, Sfântul Dimitrie a răspuns neîncetat nevoilor omeneşti. A pus capăt epidemiei de ciumă în 1815, când s-a făcut procesiune cu moaştele sale la cererea domnitorului Caragea. În anul 1827, sub domnia lui Grigore Ghica, a înlăturat seceta ce se abătuse asupra oraşului, după ce moaştele sale au fost scoase pe străzile din Bucureşti. Iar în 1831, după o altă procesiune, a oprit în chip minunat holera.
Din minunile săvârşite la racla Sfântului Dimitrie amintim mărturia părintelui Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhală: „În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină şi la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închina. Şi, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaşte (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umbla cu cârje), şi-a aşezat cârjele, ca de obicei, ca să şi le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, şi minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt îşi uitase cârjele şi de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei şi-a dat seama de miracolul, de minunea întâmplată. S-a întors înapoi plângând şi mulţumind cu lacrimi în ochi, lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie”.
Minuni se petrec şi în prezent. Fiecăruia dintre noi îi răspunde Sfântul Dimitrie. Rugaţi-vă şi veţi simţi darurile pe care Dumnezeu le trimite prin acest Sfânt Cuvios.
Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Patruzeci de Mucenici 