Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească, Tu cel ce ai binecuvântat pe Sara, soţia lui Avraam, şi la bătrâneţile ei a născut pe Isaac, şi ai dăruit Anei, … Continuă să citești Rugăciunea Sfintei Ana pentru dobândirea de prunci / St. Ana’s prayer to bear children
Programul liturgic pe luna Septembrie / Liturgical Services in September
Iubiți credincioși, Programul de slujbă al bisericii noastre în luna Septembrie va fi următorul: - Sâmbătă 8 - Nașterea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie de la 9:30 a.m.; - Duminică 9 - Sfinții Ioachim și Ana, Sfânta Liturghie de la 9:30 a.m.; - Vineri 14 - Înălțarea Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie de la 9:30 a.m.; - Duminică 16 … Continuă să citești Programul liturgic pe luna Septembrie / Liturgical Services in September
[:ro] Iubiți credincioși, Cu ocazia sărbătoririi Hramului Bisericii noastre, Sfinții Patruzeci de Mucenici din Sevastia Armeniei - Aurora, și a slujbei speciale de la Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul, din Toronto, pentru Pomenirea celor ce au suferit în închisorile comuniste, în perioada 9-11 martie vom avea vizita Înalt Preasfințitului Părinte, Arhiepiscopul Nathaniel, după următorul program: - … Continuă să citești
[:ro]Iubiți credincioși, În perioada Postului Mare, biserica noastră va fi deschisă pentru dumneavoastră după cum urmează: Miercuri, 28 februarie: de la 7:00 pm - Liturghia Darurilor mai-înainte sfințite; Sâmbătă, 3 martie: de la 9:30 am - Taina Sfintei Spovedanii (mărturisirea înainte de Sfânta Împărtășanie); Duminică, 4 martie: de la 9:30 am - Sfânta Liturghie și … Continuă să citești
[:ro]Postul Sfintelor Paști Anul acesta Învierea Domnului se prăznuiește pe 8 aprilie. Postul cel Mare premergător Învierii Domnului începe astăzi, 19 februarie și se încheie pe 7 aprilie. La sfârșitul celui de-al treilea secol, Postul Mare a fost împărțit în două: Postul prepascal, cunoscut sub numele de Postul Păresimilor (40 de zile) care ținea până … Continuă să citești